Cumătră dragă,

Era cît pe ce să ne prindă Bobotezu Domnului nepregătiţi şi de data asta căci tot uitîndu-ne noi în zare după o rază de ger cuvenit la acest eveniment din tradiţia noastră milenară am uitat de numărătoarea zilelor şi ne-am trezit chiar aproape de ajunu Bobotezului cu aşa o atmosferă de primăvară de-o trebuit să ne uităm pe calendaru din biserică dacă nu cumva ne-o hepnotizat şi ne-o adormit de-a binelea statu de drepţi de la capitala ţării de ne-am trezit tocma de Paşti cînd multe gospodine din sat n-o mai apucat să-l întrebe pe popa Gîdilici de la arestu preventiv dacă-i vreme de vopsit ouă şi chiar s-o apucat de vopsit ouă şi de făcut pască iar cînd o dat cu nasu de realitatea înconjurătoare de pe raza localităţii s-o făcut toate de ruşinea vecinilor şi o trebuit să se întoarcă la cratiţele de la ele de-acasă şi să se apuce de treburi specifice Bobotezului şi de primenit casa pentru sfinţirea tradiţională care dacă te prinde Bobotezu cu casa nespălată şi nemăturată aşa a să-ţi meargă tot anu plus că n-ai voie să te speli deloc după Bobotezu Domnului nici pe faţă nici pe mîini nici pe restu corpului ca să nu mai vorbesc de aşternuturi sau de alte ţoale inclusiv ţoalele de pe tine şi aşa rămase nespălate de dinainte de Crăciun cînd tot aşa era păcat să te dezgoleşti şi să-ţi speli norocu din organism şi din casă şi deci puteam rămîne cu jegu pe noi chiar pînă la Paşti unde iarăşi nu-i voie să te speli vreo patruzeci de zile cît ţine postu şi iacătă că pînă la urmă era cît pe ce să dăm dreptate la acele statistici tendenţioase care ne situează la coada Europei privind gradu de folosinţă a săpunului şi a pastei de dinţi neştiind că tradiţia noastră milenară aşa-i făcută dînsa să n-o putem încălca făcînd păcate de neiertat şi deci era să rămînem şi nespălaţi şi pedepsiţi de Dumnezeu pe deasupra din cauza la această confuzie meteorologică survenită fără atenţionare şi fără vreun semnal politic de la factorii de decizie care văd că în ultima vreme pe lîngă că nu se mai ţine de programu de guvernare nici nu recunoaşte că se dezbinează pe zi ce trece chiar sub auspiciile centenarului de o sută de ani în care am intrat triumfători şi plini de speranţe. Şi cum îţi spuneam acuma da şi data trecută în scrisoare cu precădere la americani şi la chinejii de coreeni abia acuma mi-am dat seama că de fapt războiu al treilea mondial s-o pornit deja de cîtăva vreme şi nu-i vorba de un război nuclear şi atomic cum se anunţa pe la ziare şi pe la televizor ci este vorba de un război mondial meteorologic pornit de ruşi în primu rînd împotriva americanilor da care afectează în mod global şi în primu rînd toate ţările mici şi mijlocii de pe tot globu pămîntesc şi care se răsfrînge fără putere de tăgadă în primu rînd asupra ţărilor ortodoxe şi mai puţin musulmane ceea ce se vede acuma cu ochii liberi şi la noi unde ne-o ţinut numai în mitinguri şi proteste de stradă ca să ne abată atenţia iar acuma vedem cum dintr-o dată ne înmuguresc copacii şi ne răsar ghioceii pe toloacă în loc să fie zăpda cît gardu cum era altădată şi cum povestea bunicii şi străbunicii noştri că îngheţa apa-n toc şi găluştele pe foc de frumos ce era cu prileju acestor sărbători de iarnă culminînd cu Bobotezu Domnului şi cu pescuirea crucii de gheaţă din gîrlă unde se arunca cei mai vajnici feciori cu un curaj şi o vitejie de nedescris aproape ca la Mărăşti Mărăşeşti şi Oituz unde şi acolo dînşii dădea piept cu duşmanii şi nu le era frică nici de americani nici de ruşi şi nici de chinejii coreeni care o băgat spaima în americani şi acuma de răul lor stă cu degetu pe butonu roşu gata să-l apese şi să alunge înapoi geru Bobotezii de la ei din ţară înapoi de unde l-o mînat ruşii în cîrdăşie cu aceşti gălbejiţi care o pornit războiu meteorologic în loc să-l lase pe plaiurile noastre strămoşeşti unde degeaba i-am chemat pe turişti să ne viziteze ospitalitatea căci degeaba strigăm noi la hotare hai în Bucovina noastră cînd vin tot felu de nemernici şi ne strică şi centenaru de o sută de ani şi programu turistic atîta de bine pornit. Că în plus de asta de la atîta căldură meteorologică venită anapoda peste noi în afară de mugurii din natură se poate trezi în organismu omenesc o serie de instincte primare sataniste cum s-o întîmplat săptămîna trecută cu miliţianu pedofilist de la capitala ţării sau se poate aprinde călcîiele la femei cum era să mi se întîmple mie cînd l-am văzut pe uliţă pe şefu nostru de post cel nou adus să ne păzească satu de invazia coreeană. Drept care închei foarte aprinsă prezenta scrisoare şi pînă săptămîna viitoare te îmbrăţişez cu îngrijorare.

Fiţi sociabili!