Cumătră dragă,

Cum îţi spuneam la sfîrşitu scrisorii de săptămîna trecută că am auzit un vîjîit deasupra casei şi am ieşit să văd unde se opreşte bomba cu hidrugen nuclear de la coreenii de nord pot să-ţi relatez acuma cu cea mai mare precizie şi surprindere că vîjîitu respectiv provenea de la un ciclon sub formă de uragan sau taifum sau cum naiba le mai zice la vîntoasele astea portocalii provenite de la guvernarea tehnocratică a domnului nostru fost preşedinte comandant de ţară deci cu ale cuvinte nu era vorba de nici o ameninţare cu războiu atomic ci mai degrabă o ameninţare internă ca urmare a tulburărilor din ultima vreme de pe plan juridic unde s-o amestecat parlamentu în treburile interne a justiţiei şi o supărat-o pe doamna Codruţa iar pe de altă parte o survenit o criză financiară la buget ca urmare la pensionările nesimţite combinate cu majorările salariale capcană întinse de guvernu actual pe tavă la toată populaţia bugetară ocupată cu serviciu deci mai precis o mare minciună de manipulare sesizată imediat de toate sindicatele unite care o să ne coste pe termen lung printr-o sărăcire accentuată şi degeaba o să ne pară rău într-un tîrziu că am votat cum am votat şi cu cine am votat da deocamdată nu vreau să mă amestec în politică fiind alte probleme la ordinea zilei de rezolvat. Şi aici am să-ţi aduc aminte de astă vară care o fost sptămîna trecută şi s-o soldat cu temperaturi de canicolă îngrozitoare cînd îţi atrăgeam atenţia că o să regretăm amarnic această stare atmosferică fără precedent şi te anunţam că este ca un semn ceresc ceea ce se întîmplă cu noi şi iacătă că un prim semn ceresc s-o arătat zilele trecute prima oară în Timişoara şi pe urmă în toată ţara că nu degeaba cînta golanii pe străzi în timpu revoluţiei despre acest fenomen iar noi în loc să ne băgăm minţile-n cap şi să ne adăpostim în faţa viitorului care se arăta ca un fals soare strălucitor fredonam ca tîmpiţii acest refren apărut în Piaţa Universităţii şi ne bucuram de libertatea neînţeleasă de nimeni făcînd loc astfel forţelor securistice care acuma conduce ţara la năsălie şi de care nu ne mai poate scăpa decît un anume Gîdea de la televizor care-i singuru care înţelege aceste fenomene şi le dezbate acolo spre binele tuturor. Da ceea ce vreau eu să spun de fapt este această excaladare a fenomenelor catastrofale pe întreg mapamondu pămîntesc ivite care de la încălzirea globală a climatului meteorologic care de la răcirea accentuată a relaţiilor diplomatice fiindcă cele două climate cînd se întîlneşte în atmosferă este de la sine înţeles că din ciocnirea lor se produce inevitabil un fel de uragan pentru cîteva secunde scurte dar suficiente pentru a destabiliza lumea politică şi a aduce mari necazuri populaţiei civile care nici la această oră nu ştie să se adăpostească şi ca urmare cade victime nevinovate unii pe trotuare unii prin parcuri sau alţii pur şi simplu dînd ortu popii striviţi de panourile publicitare cu medicamente pentru ficat şi hemoroizi plantate anumit chiar în mijlocu traficului infernal din mediul urban lăsat de izbelişte atît de către politicieni cît şi de către primarii aleşi din patru în patru ani şi ca atare neavînd timp nici măcar să se dumirească ce se întîmplă pe raza localităţii dapăi să mai pună la punct un sistem de protecţie civilă dotat cu sirene pe care oricum nu le aude nimeni fiind absorbiţi de ecranele telefoanelor mobile unde colcăie de minciuni şi dezinformări. Şi de asta îţi zic că la o adică noi încă nu sîntem dumiriţi ce fel de bombe zboară pe cer pe deasupra capetelor noastre şi nici ce fel de taifune se produce şi cine le manipulează fiindcă în spatele ameninţărilor nucleare de la coreenii de nord care ne asurzeşte cu vîjîitu lor eu sînt sigură că de cîţiva ani încoace se lansează o serie de bombe cu refugiaţi care odată ajunse la sol se răspîndeşte mai ceva ca hidrogenu şi uite-aşa o să ne trezim cotropiţi peste noapte de aceşti serieni fără nici un Dumnezeu care cotropeşte planeta mai ceva ca încălzirea globală. Drept pentru care închei îngrozită prezenta scrisoare şi te îmbrăţişez cu oroare.

Fiţi sociabili!