Cumătră dragă,

Mă simţesc atîta de întristată şi de părăsită la acest început de toamnă calendaristică încît aproape că nu-mi mai vine să-ţi scriu nici un rînd de cuvinte privind situaţia de la noi din ţară unde continuă toate programele preconizate de conducerea de partid şi de stat inclusiv programu de guvernare a lu domnu Dragnea şi Todose da ce te faci că aceste satisfacţii nu şterge cu buretele din sufletu meu întristarea datorată la plecarea înapoi în deaspora a lu Gion a lu Adiasporiţei care trăgeam nădejde că se va lua după îndemnu domnului nostru preşedinte de judeţ ca să rămînă în Bucovina şi să-şi găsească servici de investiţii la faţa locului însă dînsu şi-o luat catrafusele de concediu şi o imigrat iară în ţara unde se aude că curge numa lapte şi miere spre deosebire de la noi unde un domn de la opoziţia democratică liberală o declarat că curge numa cucută şi pelin şi ambrozie şi deci l-o descurajat definitiv pe Gion a meu lăsîndu-mă şi pe mine plînsă şi descurajată cu privire la acest viitor a nostru pe plan economic căci degeaba lucrează guvernarea la un program de pensionare cum nu se mai există pe lume eu îţi spun precis că nu mai am răbdare pînă la pensionare şi vreau să se facă un climat în aşa fel încît să se întoarcă definitiv Gion a meu ca să-l am aproape şi să nu mai trebuiască să concubinez cu şefu de post care-i prost crescut în toate privinţele care mă interesează pe mine. Şi oricît de patriotică aş fi eu în simţirile mele care aşteaptă cu sufletu la gură centenaru de anu viitor prin care urmează să sărbătorim o sută de ani de cînd ne-am unit toţi românii la un loc eu nu ştiu ce unire o fost asta dacă nu ştim să ne facem auziţi chemările noastre peste hotare şi anume dau un exemplu chemarea hai în bucovina care o adus înapoi în concediu o serie de cetăţeni da care pe urmă s-o întors de unde-o venit ca să muncească pentru propăşirea patriotică a altor ţări deşi aceste ţări nu beneficiază de o asemenea unire în cuget şi simţiri şi nici nu dă mînă cu mînă într-o mare horă simbolică cum facem noi de o sută de ani încoace iar acuma am şi o explicaţie la această situaţie prin faptu că aceste ţări nenorocite o copiat cu neruşinare sloganu nostru turistic şi social inventat de domnu nostru preşedinte de judeţ şi acuma se adresează peste tot pe la noi cu slogane de tipu hai în Germania sau hai în Italia sau hai în Spania unde se dă exemple de creşteri de salarii şi pensii mai ceva ca la noi şi deci tineretu nostru în loc să asculte de îndemnu domnului nostru preşedinte de judeţ se duce prin tot felu de agenţii la munca din aceste ţări şi de asta păţim ce păţim noi pe plan naţional cu băncile care nu mai face profit şi nu mai returnează teveaul la statu român ca să putem şi noi angaja tineretu la muncă cu salarii decente de cinci mii de euro pe lună ca să nu mai spun de batjocorirea legilor din justiţie de către un domn Tudorel care ne pune pe jar prin eliberarea hoţilor corupţi din închisori şi prin crearea unui climat de instabilitate atmosferică care poate conduce cu timpu la mari catastrofe precum uraganu din America unde tot aşa din cauza burselor de valori s-o ajuns prima dată la instabilitate juridică şi jurnalistică şi pe urmă s-o degenerat în ceea ce vedem acuma la televizor că se întîmplă inclusiv la inventarea bombelor cu tot felu de substanţe care-i sperie pe americani cum ar fi bomba cu hidrogen care eu ştiu de la şcoală că acest gaz nu este deloc periculos ci dimpotrivă face parte din compoziţia apei potabile fiind de două ori mai bun de băut ca oxigenu din aceeaşi apă potabilă şi deci dacă americanii o ajuns să se teamă de acest hidrogen nevinovat este clar cît de degradată este concepţia lor despre lume şi viaţă inclusiv pretenţia de a ne da nouă lecţii de democraţie. Şi uite ce-am ajuns eu acuma să-ţi scriu datorită la întristarea care m-o cuprins şi deci este cazu să mă opresc din această scrisoare şi pînă săptămîna viitoare să te îmbrăţişez cu derutare.

Fiţi sociabili!