Cumătră dragă,

S-o terminat şi s-o închis în sfîrşit şi şcolile de partid şi de stat mai precis de cîteva zile şi-o ferecat porţile şi le-o trimis pe loaze pe la casele lor şi asta după ce o sunat clopoţelul de vacanţă scoaba de Ghiorghiu Dej de la capitală fiind foarte speriată că în timp ce loazele de la dînsa din partid se destrăbăla de-a valma în doctrine de dreapta şi în seminarii cu finalizare elevii de la şcolile de partid şi de stat de la stînga învăţămîntului politic de partid şi de stat s-o pus pe treabă serioasă de înmulţire a demograţiei interne şi internaţionale şi o lăsat borţoase cîteva mii de vlăstare analfabete ceea ce prefigurează un electorat trecut de orice prag electoral imaginat vreodată în sondările de opinie publică actuale unde şi aşa se prezintă la ora prezentă cu peste zece procentaje mai deasupra pragului electoral care dînşii ştie din moşi strămoşi zicala cu pragul de sus în care dai cu capu dacă nu eşti atent şi deci acuma se fereşte de bună seamă fiind bătuciţi de vînătăi din alegerile care-o fost. Şi cum îţi ziceam ca să nu uit realitatea înconjurătoare această scoabă de Ghiorghiu Dej cred că s-o speriat de molima de rujeolă apărută instantaneu peste noapte nu se ştie din care cauză fiind pusă de unii şi de alţii pe seama culorii roşii din stemele ăstora de dreapta care nu-i esclus să apeleze la acest război psihologic şi cromatic de îmbolnăvire a şeptelului de rasă galben-portocalie care va rezulta în preajma alegerilor şi ca să ucidă din faşă toate sondările de opinie publică scornite de ăştia din extrema dreaptă a sistemului de sănătate publică şi anume mai precis ca să le spun şi pe nume este vorba de scoaba sus-numită dimpreună cu buldogul de Lucian Blaga prins cu corupţia-n sac în calitate de martor mincinos la accidente rutiere şi cu repetenţii lui Ciocioloş pe care acuma i-o scos la aer şi vrea să-i împrăştie pe la casele altora ca să facă exerciţii cu mîna dreaptă ca să-şi întărească potenţa şi să contribuie la recuperarea acestor procente demografice de care-ţi aminteam mai devreme. Şi asta în timp ce teutonul de Claps nici la bască nu-l doare nici de corupţia din ţară şi nici de situaţia din Crimeea şi nici de fraţii noştri de peste Prut şi nici măcar de americanii cu care sîntem parteneri la cataramă şi în timpul ăsta el se pregăteşte de băut bere cu butoiu la sărbătoarea lor nemţească bavareză şi de mîncat cîrnaţi şi să se încingă la valsuri deocheate cu doamna Angela pe căruţele lor alegorice de pe străzi şi să se bălăngăne cînd la stînga cînd la dreapta stînd în cur prin berării de cartier sub privirile uimite a emigranţilor veniţi la un trai mai bun şi sub ameninţarea distrugerii creştinismului european. Că luîndu-mi vorba de la gură vreau să-ţi menţionez că în toată această bulibăşeală de stînga sau de dreapta s-o ivit şi o rază de speranţă din partea oamenilor de bine cum este doamna Elena de la turismul naţional şi internaţional care o fost şi care s-o săturat atît de corupţie cît şi de partidele ca atare de stînga sau de dreapta şi o luat-o pe calea credinţei strămoşeşti de mijloc pentru a edifica un institut naţional de fericire la noi în ţară fiindcă şi-o dat seama că acest popor de la noi este nefericit atît înaintea alegerilor cît şi după terminarea alegerilor şi singura scăpare a oamenilor este să se pună cu burta pe Biblie şi să urmeze această şcoală de fericire unde la sfîrşit nu există nici întristare nici suspine ci numai rîuri de lapte şi miere de albine şi diplomele se dă pe bune şi nu pe şpagă în euroi şi uite-aşa încetul cu încetul se va înlocui şcolile de partid şi de stat cu şcolile de fericire absolută chiar dacă pe alocuri mai rămîn veceuri în fundul curţii da care cu timpu se vor transforma în muzee de patrimoniu naţional unde vor da năvală turiştii ca la piramide. Şi deci urmînd acest exemplu personal şi de mare ţinută spirituală eu m-am hotărît ca de mîine să mă fac profesoară de fericire la noi în sat unde domnu primar o ridicat deja o cruce de fier cu oglinzi şi cu becuri colorate ca să atragă atenţia la ceva care nici dînsu nu ştie. Drept care acuma închei prezenta scrisoare şi pînă săptămîna viitoare te îmbrăţişez cu exaltare.

Fiţi sociabili!