Cumătră dragă,

Tare mă tem că n-am să pot să-ţi scriu toate evenimentele şi toate gîndurile mele din ultima săptămînă şi din săptămîna care urmează fiindcă atîta s-o aglomerat şi s-o îmbulzit aceste gînduri şi aceste evenimente încît nu mai ştiu de la care să încep şi la care să termin avînd în vedere pe deasupra şi încălzirea la loc a vremii meteorologice de pe raza localităţii noastre dar şi situaţia din Turcia fără precedent ca să nu mai spun de aşteptarea care s-o instalat între oamenii consăteni să vedem ce deasporă ne vine la noi în ospeţie în vara aceasta care la îndemnul lor sufletesc care la îndemnul domnului preşedinte de judeţ şi deci am să încep cu marele festival de întîlniri bucovinene consacrat în oraşul de la poalele Rarăului unde am fost invitată şi eu ca purtătoare de obiceiuri specifice locului natal din care faci şi tu parte. Şi deci acuma pe lîngă grijile sociale şi politice care m-o copleşit mai am de puţuit opincile şi de spălat cu leşie cămeşa de la bunica şi de scos moliile din bondiţa cu jderi ca să fac faţă cu cinste la această invitaţie unde se adună spuma memoriei noastre strămoşeşti pentru a se întîlni conform titlului cu spumele strămoşeşti din alte ţări vecine şi prietene iar la urmă are loc un concurs dotat cu premii şi menţiuni la care am nădejde să primesc o binemeritată diplomă de participare şi nu numai. Iar eu fac toate aceste treburi de conduită tradiţională cu inima încrîncenată de îngrijorare fiindcă de un timp încoace s-o aglomerat cum îţi spuneam mai înainte o serie de situaţii pe plan internaţional unde vezi şi tu ce se întîmplă începînd cu catastrofele teroriste din Franţa şi terminînd cu loviturile de state din Turcia unde norocuţul lor că o intervenit oamenii din popor că altfel se ajungea la un nou război ruso-turc sau chiar la un război mondial cu Europa care acuma-i vai de dînsa şi ea de cînd s-o despărţit de engleji şi iată că din cauza terorismului toată lumea stă pitită prin adăposturi ceea ce eu ţi-am prescris cînd ai plecat din ţară şi te-ai făcut deasporă fudulă pe-acolo printre străini iar acuma precis că te afli şi tu afectată şi ţinînd mereu capu la cutie să nu dai de vreun pericol întîmplător sau provocat de serienii de care ţi-o fost milă să-i laşi în stare de război şi i-ai chemat pe meleagurile voastre şi aşa nenorocite de pe urma consumului de droguri şi de fastfuduri de la colţ de stradă ca să nu mai spun de molima internetului în stare să vă bage-n mormînt fără popă şi fără lumînări la căpătîi. Deci eu îţi spun cu mîna pe inimă că situaţie globală mai dramatică eu n-am trăit niciodată ceea ce şi bătrînii din sat spune la fel că aşa ceva n-o mai pomenit nici ei cu atîta internet şi cu atîtea atentate cu bombe la cingătoare sau cu autobuze sinucigaşe iar asta se răsfrînge într-un sentiment de nelinişte şi de alean sufletesc care numai ciocîrlia din cer poate să-l redeie în cîntecul ei nemuritor de unde s-o inspirat chiar şi Ciprian Porumbescu şi alţi compozitori betovenieni de-a lungul timpului deci cum îţi ziceam pe la noi încă-i bine că ne-o dat Dumnezeu şi ploaie la timp şi căldură ca să crească păpuşoiul cît calul cu tot cu călăreţ dar şi aceste sărbători minunate ca prilej prin care ne mai odihnim şi noi şi ne veselim în limita posibilităţilor. Cu toate acestea vreau să-mi exprim totuşi o îngrijorare locală legată de venirea acestor deaspori în luna lui august care nu-i cunoaşte nimeni şi deci între ei s-ar putea strecura o sumedenie de terorişti fapt pentru care domnii de la conducerea locală a partidului liberal o înfiinţat o celulă de criză în care-i bagă pe viniticii care nu-s din sat de la noi şi îi supune la cazne de tip musulman prin smulgerea unghiilor sau arderea tălpilor sau chiar decapitarea prin tăierea capului cu drujba ca să bage spaima în alţi vinitici strecuraţi în sînul deasporei noastre şi să-i facă să se astîmpere pe la casele lor şi să nu ne mai rîvnească pămîntul nostru strămoşesc ceea ce-i un prim pas de normalitate din partea acestui partid pe care-l credeam rupt de realitatea noastră naţională. Drept pentru care închei aici prezenta scrisoare şi pînă săptămîna viitoare te îmbrăţişez cu derutare.

 

Fiţi sociabili!