Cumătră dragă,

N-am mai avut loc să-ţi scriu în scrisoarea de săptămîna trecută aşa că am să mă repet în scrisoarea de faţă referitor la vremurile pe care le trăim noi în ţara noastră şi respectiv în satul nostru odată cu intrarea în noul an sub aceste auspicii zodiacale pogorîte asupra noastră de către poetul nostru naţional nepereche din care o rezultat ceea ce urmează să-ţi relatez fiincă aşa cum ţi-am mai reamintit eu am participat alături de cadrele didactice de la şcoală şi de o suită de copii talentaţi la un concert de recitări cu voce tare în cantina şcolii de meserii avînd ca scop pe de o parte să încălzim atmosfera globală de pe raza localităţii iar pe de altă parte să dăm un exemplu dăinuitor de omagiere a geniului creator care stă cuibărit în orice suflet de român de pe aceste meleaguri. Şi ca să pornesc chiar de la început cu această relatare îţi relatez că în ziua cu pricina se anunţa la televizor un front atmosferic ieşit din comun generînd la nivelul solului mai multe coduri galbene şi portocalii ba de ceaţă însoţită de chiciură ba de vînt şi presiune ridicată spulberînd pe alocuri zăpada şi chiar şi speranţele noastre în zile mai bune ceea ce ne-o determinat cum ţi-am mai zis anterior să încălzim atmosfera globală cu căldura noastră sufletească ieşită sub formă de aburi de credeai că cuvintele poeziilor se făcea vizibile ca nişte flori de gheaţă zburînd în slava cerească spre uimirea consătenilor noştri care de atîta căldură o început a-şi lepăda sumanele şi cuşmele în semn de aleasă preţuire şi alăturîndu-se la unison la această recitare ei crezînd că iarăşi se iasă în stradă să scandeze şi să schimbe pe alocuri sistemul politic fiind aşadar clar dezamăgiţi de gaşca de tehnocratici adusă la guvernare de către acest teuton de Claps în frunte cu nevastă-sa. Numai că noi nu ne aşteptam la atîta suflare fierbinte şi la o bucată de vreme chiar am început să ne temem să nu pornească o încălzire prea exagerată încît să se topească calotele de pe dealuri şi să se transforme în puhoaie care împreună cu bucăţile de gheaţă aferente să formeze poduri de gheaţă la mal şi să rămînem izolaţi fără ambulanţe şi fără aprovizionare cum se mai arată pe alocuri în localităţi uitate de Dumnezeu sau în trenuri oprite pe la macazele prezentului lipsit de perspective şi de proiecte pe termen mediu şi lung în timp ce la cîrma ministerelor se pun la cale nedreptăţi strigătoare la cer în comparaţie cu alte state din Europa unde salariile profesorilor o crescut în mod proporţional în timp ce la noi o rămas în urmă şi deci educaţia tineretului lasă de dorit avînd o percepţie din ce în ce mai scăzută în ecuaţia timp-spaţiu aşa cum o descrie un savant de renume mondial cu mustaţă demonstrînd că din această ecuaţie rezultă viteza de dezvoltare a societăţii şi deci este cazul să ne întoarcem puţin în istorie şi să-l aducem înapoi pe domnul Victor Viorel dragul de el ca să prindă ţara în hăţuri şi s-o îndrepte pe calea cea bună. Cu aceste gînduri la unison aşadar am realizat un moment de respiro în recitarea noastră colectivă şi ne-am împrăştiat pe la casele noastre lăsînd să se aştearnă din nou atmosfera hibernală specifică anotimpului ceea ce s-o dovedit a fi o mare greşeală deoarece la orizontul cunoaşterii pîndea un alt front atmosferic de natură polară fapt care o făcut ca peste noapte să se instaleze un pui de ger care o paralizat toate activităţile de zi cu zi şi o dat autostrăzile peste cap ca să nu mai spun de transporturile aeriene suspendate sau de oprirea gazelor naturale şi a curentului electric fapt de care poate profita organizaţiile oculte dar mai ales cele culte şi îmbuibate cu cultură occidentală şi se poate răsfrînge înspre noi ca să ne desfiinţeze cultura noastră tradiţională ceea ce ar însemna un adevărat dezastru naţional şi internaţional. Drept pentru care eu te îndemn să fii şi tu cu băgare de seamă pe unde circuli şi cu cine te întîlneşti fiindcă eu închei prezenta scrisoare şi te îmbrăţişez cu cultivare.

 

Fiţi sociabili!