Cumătră dragă,

Bine-am făcut că m-am opus la arestarea doamnei Elena de la turismul naţional şi internaţional care o fost şi uite că pe chestia asta plus valul de proteste cu care am ieşit alaltăieri în întîmpinarea festivalului de fanfare de la noi din sat o făcut ca şi parlamentarii să voteze cu emoţie scoaterea dumneaei din aceste acuzaţii nefondate prin care în loc să se aducă probe concrete se arată tot felul de filme la televizor şi de discuţii sterile dar care nu aduce nici un deznodămînt juridic fondat pe argumente şi suspiciuni temeinice ci numai o răzbunare din partea scoabei de Ghiorghiu Dej de la opoziţia domnului Victor Viorel dragul de el care cu toate că o cedat tot ce avea ca funcţii tot îl mai bîzîie la cap ca să nu-l lase să guverneze în linişte şi spre binele întregului nostru popor. Şi ca un făcut acuma văzînd această opoziţie acrită că nu-i merge cu şmecheriile o început a se lega de instituţiile de bază a statului de drepţi respectiv de domnu general ministru care ţine în mînă ordinea şi disciplina din această ţară şi vrea morţiş de cîteva zile să-l demisioneze din această poziţie foarte importantă din cauza unui miliţian care o intrat cu motocicleta în şanţ şi o sfîrşit printr-un deces regretabil fiind nepregătit pentru asemenea misiuni cum se impune de la minister şi deci avînd multe carenţe de instructaj pe drumurile publice încît nici n-ai cum să dai vina pe nimeni însă ei în schimb ţine morţiş să deie vina pe domnul general ministru ca să slăbească sistemul de apărare a guvernării şi deci să ajungă pe căi ocolite iarăşi la domnul Victor Viorel dragul de el şi să-l facă să demisioneze în scopu de a pune ei mîna pe bugetele ţării şi pe reducerile de taxe şi impozite şi să-şi umple portofelele cu banii proveniţi din economia situată pe creştere iar la final să dirijeze aceste fonduri spre cluburile mafiote din care face parte guvernarea trecută. Dar nu asta-i tragedia cea mai mare care se întîmplă că dacă stai să te uiţi mai atent la peisajul geopolitic care ne înconjoară îţi dai seama pe loc ce urmăreşte această opoziţie şi anume vînzarea ţării la federaţia rusească că nu degeaba se tot vorbeşte de ameninţările lor la adresa securităţii noastre naţionale cu ajutoru rachetelor nucleare ca să nu mai spun de valurile de refugiaţi care ne înconjoară ştiute fiind interesele ruseşti în această poveste ca nişte valuri migratoare în aparenţă umanitare să ne ocupe teritoriile şi pe urmă să instaureze un regim de opoziţie care să vină în ajutor la scoaba de Ghiorghiu Dej ca să pună ea mîna pe puterea absolută ceea ce mi se pare exclus cu desăvîrşire dat fiind că doamna Elena de la turismul naţional şi internaţional care o fost este lăsată în libertate. Şi asta-i nemaipomenit de bine deoarece dînsa o promis că în cel mai apropiat viitor o să deie în vileag o serie de şiretlicuri puse la cale pe plan naţional şi internaţional prin care se încearcă destabilizarea populaţiei şi înspăimîntarea ei prin diferite tehnici de manipulare cu ajutoru internetului şi a televizoarelor din casă cum este chiar acuma o campanie împotriva cărnii de porc ştiind că se apropie sărbătorile şi toţi gospodarii s-o pus pe îngrăşat porci ca să aibă provizii la iarnă iar dacă cumva se va interzice carnea de porc ca hrană de bază te întreb eu ce-o să se aleagă de noi şi de copilaşii noştri care reprezintă viitorul la care am visat cînd ne-am vărsat sîngele la revoluţie. Eu te sfătuiesc aşadar cumătră dragă să fii mai atentă la ceea ce se întîmplă pe la voi şi să fii cu ochii în patru de-acuma încolo deoarece nişte cercetători de-a voştri am auzit că vrea să ne înlocuiască carnea de porc cu un fel de carne artificială făcută din plastic şi cu ocazia asta să ne ia porcii noştri adevăraţi din bătătură ca să hrănească cu ei refugiaţii la care nu mai face faţă ţările voastre. Drept pentru care închei aici prezenta scrisoare şi te îmbrăţişez cu îngrijorare.

 

Fiţi sociabili!