Cumătră dragă,

Nu are să-ţi vină să crezi cum o ajuns olteanu de Dragnea preşedintele de partid de la guvernarea ţării care aşa o porcărie mai mare eu n-am pomenit în toată viaţa partidelor noastre politice şi sociale iar asta pe de altă parte nu mă surprinde deloc deoarece acest individ este cercetat în stare de libertate totală pentru nişte măsluiri de aşa natură încît lumea nu mai are încredere în nici o campanie electorală şi în nici un rezultat anunţat ca să nu mai spun de sondările care-l scot tot aşa primul în toată încrederea populară prin falsuri şi lui i se suie la cap şi de asta merg treburile aşa de prost peste tot şi cîteodată îţi vine să dai ţara în primire la emigranţi şi să te duci în pustiu. Că acuma iarăşi ni se bagă pe gît nişte colete de refugiaţi şi deci se pregăteşte cum ar veni un război civil în interiorul populaţiei noastre ortodoxe care nu mai ştie acuma dacă să-şi manifeste ospitalitatea tradiţională sau să pună mîna pe furci şi topoare şi să iasă la revolte şi greve sau răscoale în toată regula pentru a izgoni pe aceşti păgîni care după ce o făcut diferite facultăţi la noi în ţară pe banii contribuabililor acuma are şi pretenţii teritoriale de aşa natură cum n-o avut nici ruşii nici austriecii şi nici măcar hitleriştii cu toate războaiele lor mondiale la un loc. Şi dacă tot veni vorba de asta ţin să te îngrijorez şi pe tine la rîndu tău că lucrurile o scăpat dintr-o dată de sub controlul statului de drept şi se preconizează la orizontu cunoaşterii un război mondial cît capra provocat de aceste degringolăzi de pe scena politică de la noi unde nimeni nu mai ţine sub control situaţia iar situaţia o prins să-şi facă de cap atît la nivel naţional cît şi la nivel internaţional prin aceea că atît americanii cît şi ruşii se îndreaptă cu atenţia asupra ţării noastre în loc să facă ordine şi disciplină în teatrele de război şi deci în timp ce în aceste teatre are loc atentate peste atentate la noi în sat se face la căminu cultural un teatru adevărat cu actori şi actriţe adevărate ca replică la aceste teatre de război unde în loc să punem în valoare armamentele şi aruncătoarele de grenăzi noi punem în valoare talentele noastre locale sub formă de pese de teatru şi de spectacole populare unde soliştii şi solistele se duelează prin voci de privighetoare. Iar cît priveşte a treilea război mondial care se prefigurează la orizontu cunoaşterii n-are decît ruşii şi americanii să-şi găsească un teatru de război la ei acasă iar americanii în mod special n-are decît să-şi cărăbănească toate scuturile instalate pe pămîntul nostru strămoşesc şi să se ducă învîrtindu-se iar pe noi să ne lase în pace să ne vedem de-ale noastre fără amestec în treburile interne aşa cum se mai practică de o bucată de vreme. Că eu ţi-am descris toate astea ca să faci comparaţie la ce s-o întîmplat între timp de la alegerea olteanului de Dragnea la conducerea de partid de la guvernare şi să-ţi  dai seama că dacă îl alegea în schimb pe domnu Victor Viorel dragul de el nu mai auzeam noi acuma atîtea grozăvii şi auzeam numai aplauze de recunoştinţă în legătură cu creşterile economice şi fiscale puse în practică de dumnealui care o refuzat de la bun început orice colaborare cu valurile de emigraţie dar şi cu valurile ruseşti de ameninţări la adresa păcii şi securităţii naţionale şi internaţionale fiind după părerea mea domnu Victor Viorel dragul de el primul din lume care să merite acel premiu Nobel pentru pace şi chiar pentru literatură vorbită la interviurile de la televizor. Şi cu această ocazie ţin să-ţi mai menţionez că noi cei din sat nu stăm cu mîinile-n sîn în faţa acestei situaţii şi ne-am apucat deja să ne încontrăm printr-un exemplu în faţa Europei prin care să le arătăm la toţi europenii din lume cum trebuie să arate o Europă adevărată ceea ce am să-ţi relatez în scrisoarea de săptămîna viitoare drept pentru care te îmbrăţişez cu implementare.

 

Fiţi sociabili!