Cumătră dragă,

S-o dus naibii gîndu din scrisoarea de săptămîna trecută referitor la refugierea mea într-o ţară mult mai civilizată dat fiind întorsătura care s-o luat în această privinţă şi datorită mai ales la schimbarea de macaz a doamnei Angela de la Germania care s-o dezis de toate ajutoarele acordate şi o început a întoarce spatele la refugiaţi ceea ce mă îndeamnă să mă mai gîndesc dacă-i cazu să bat atîta drum pînă la prima frontieră europeană ca pe urmă să mă trezesc în faţa unei porţi ghimpate ungureşti şi să mă umilească forţele de ordine într-o limbă necunoscută la care nu am cum riposta prin înjurăturile noastre tradiţionale. Şi pe urmă mi s-o mai risipit doru de strămutare datorită primei zile de şcoală care s-o ivit pe neaşteptate în viaţa noastră ca întotdeauna găsindu-ne cu sufletele fremătînd de emoţie şi cu o nemaipomenită poftă de performanţă în domeniul educaţiei ceea ce m-o făcut să slobozesc două lacrimi datorită aducerii aminte din prima mea zi de şcoală cînd am pornit cu paşi hotărîţi pe drumul cunoaşterii şi deci iată-mă în clipa de faţă realizată din toate punctele de vedere în această privinţă unde nu se există întrebare la care să nu pot răspunde şi mai ales nu există sfat pentru tînăra generaţie pe care să nu-l pot da în ciuda internetului şi a tehnologiei de informare în masă de care sînt invadaţi aceşti tineri din ziua e azi şi noroc de noi care am pus mîna pe carte că le putem oferi cunoştinţele necesare fiindcă altfel aceste generaţii nu ştie să pună mîna decît pe telefoanele mobile şi pe nişte tablete de plastic care dacă se termină curentu din ele rămîne cu intelectu în beznă şi nu ştie calea pe care să apuce în viaţă ca să nu mai spun de pregătirea generală pentru viitor în sensu că pentru dînşii acest viitor nu există decît pe acele ecrane pline de viruşi electronici şi nicidecum în mediul înconjurător din care emană toate cele necesare vieţii ca oxigenul şi lumina soarelui sau stropii de ploaie. Şi pînă nu mi se usucă lacrimile de emoţie de pe obraji vreau să-ţi mai spun cum se vede de la noi din sat orizontu cunoaşterii mai ales atunci cînd este pană de curent şi se poate observa cu ochiu liber toate constelaţiile existente pe bolta cerească ceea ce nu se găseşte pe nici un ecran de telefon şi nici pe internet de unde şi dovada că toţi elevii ar trebui orientaţi către lumea înconjurătoare şi nicidecum către aceste amăgiri venite nu se ştie de unde şi nu se ştie cu ce scopuri ascunse că vezi şi tu ce turnură o luat lumea internaţională în aceste zile cînd toată Europa este depăşită de valuri întregi de refugiaţi flămînzi şi fără adăpost iar în această situaţie stai şi te gîndeşti ce-i mai bine să faci: ori să faci pe niznaiu ca mortu-n păpuşoi ori să le întinzi o mînă de ajutor ceea ce tînăra generaţie nu poate spune şi nici n-o interesează avînd totul de-a gata inclusiv alocaţiile de stat dublate de domnu Victor Viorel dragul de el. Cît despre noi care am pus mîna pe carte ce putem să facem în situaţia de faţă decît să luăm pe umerii noştri respectivele valuri şi să le purtăm spre un destin european ceea ce va duce negreşit la o situaţie umanitară pe termen lung din care nu se ştie cum va ieşi configuraţia geopolitică dar care pînă la urmă se va rezolva pe cale diplomatică şi nicidecum prin punerea de garduri ghimpate între naţiuni şi popoare. Că dacă eşti slab de înger în clipa de faţă poţi păţi Doamne fereşte cum o păţit domnu Vadim Dumnezeu să-l ierte adica să ţi se taie respiraţia la un moment dat din cauza bozgorilor de unguri şi să ajungi la morga spitalului militar iar de acolo direct în eternitatea rece şi nepăsătoare din care nu te mai poţi întoarce. De asta îţi spun că eu mai am de rămas pe aceste meleaguri pînă se rezolvă situaţia drept pentru care închei prezenta scrisoare şi pînă săptămîna viitoare te îmbrăţişez cu încrîncenare.

Fiţi sociabili!