Cumătră dragă,

Numa bine s-o instaurat pacea şi tihna pe aceste meleaguri după cele mai mari sărbători bucovinene de primăvară-vară şi odată cu trecerea postului şi a serbărilor aferente ne-o rămas o bogăţie de nemăsurat cu care o să supravieţuim tuturor vicisitudinilor respectiv o mulţumire sufletească care-i mai valoroasă decît toate împrumuturile la fondu internaţional de împrumuturi externe şi deci ne face să ne gîndim pe zi ce trece la o filozofie a străbunilor noştri prin care se spune că mai bine eşti sărac şi curat în suflet decît bogat şi dator la străini ceea ce noi aplicăm de sute de veacuri şi iaca rezistăm în continuare neclintiţi în curbura munţilor dimpreună cu oile noastre şi cu pomii fructiferi şi cu apa rece din izvoare şi deci cu alte cuvinte nu ne lipseşte nimica şi la o adica ne lipsim şi de magazinele superioare importate din străinătate şi de calculatoarele cu internet prin care ni se inoculează ideologii sataniste şi foarte mult terorism de care nu avem nevoie să ne taie la beregată şi să ne ţină prizonieri prin deşert. Şi mă gîndesc chiar acuma uitîndu-mă la televizor şi văzînd garda de onoare a ţării în pas de defilare cum ne-o apărat această gardă timp de aproape două sute de ani de toate necazurile şi de toate vitregiile iar acuma bate pasu pe loc în faţa acestui Claps de la conducerea actuală iar dînsu nici măcar nu ştie să se exprime dîndu-i onoru în timp ce domnu Victor Viorel dragul de el stă internat pe la spitale turceşti departe de patrie şi drept consecinţă nu are cine să ţină piept invaziei de spioni care abia aşteaptă să ne ia pulsu economiei şi să ne lase fără industrie şi fără agricultură şi fără turism ca un organism paralizat în şanţul istoriei contemporane care şi dînsa la rîndul ei este sucombată de frămîntări geopolitice fără precedent. Ţi-am scris toate astea cu substrat de introducere teoretică fiind stimulată de examenele la care este supus tineretul nostru autohton şi care este din ce în ce mai performant încît o depăşit toate recordurile mondiale la numărul de contestaţii fiind deci foarte exigenţi aceşti tineri cu privire la evaluarea naţională deoarece această evaluare naţională nu se poate compara nici cu şedinţele făcute de numita Ghiorghiu Dej prin care măreşte pensiile nesimţite la parlamentari şi pe urmă dă indicaţii cu privire la nivelul de trai în necunoştinţă de cauză cînd este la mintea oricărui cocoş că nu de aici rezultă un trai decent pentru naţiune ci dimpotrivă poate să ne aducă în situaţia grecilor care o rămas falimentari şi înconjuraţi de apele Mării Mediterane deci sortiţi unui holocaust imediat dacă nu se ia măsurile necesare şi imediate. Că aşa cum spunea şi fata lu Stricatu într-o scrisoare de pe o insulă unde munceşte la debarasare în Grecia s-o construit un capitalism provizoriu condus de preşedintele Ţipra tot după un model de-a lu madam Ghiorghiu Dej iar dînsa de la locu de muncă este disperată avînd în faţa ochilor acele realităţi şi se teme să nu păţim şi noi un asemenea necaz care să ne facă să renunţăm la zona euro şi să intrăm în zona dolarilor căci atunci ar fi vai de noi fiind nevoiţi să ne ducem la muncă tocmai în America peste ocean şi să supravieţuim acelei depărtări dureroase la care o fost supuşi chiar conchistadorii cînd i-o trimis la muncă regele lor la fel de dement ca Claps de la noi. Că dacă citeşti cu luare aminte ce scrie fata asta îţi dai seama că nu numai marile bănci poate să deie faliment dar şi băncile mai mici supranumite bancomate poate să rămînă fără bani fiind în primejdie atît pensionarii cît şi alte categorii cum am fi noi truditorii din mediul sătesc unde niciodată n-o să avem parte de bănci ci numai de nişte amărîte de bancomate ducînd turismu la sapă de lemn. Cu asta închei foarte supărată prezenta scrisoare şi pînă săptămîna viitoare te îmbrăţişez cu indignare.

Fiţi sociabili!