Cu schimbările nu te poţi pune

Aşa cum a intuit Jupânu’ cu cîteva zile înainte, Cristian Cuciurean a pierdut funcţia de adjunct al Inspectoratului Şcolar. Prin demisie

Cu schimbările nu te poţi pune

„Aşadar, la prima conferinţă de presă a lui Grigore Bocanci şi Ioan Puiu a lipsit cel de-al doilea adjunct al IŞJ, Cristian Cuciurean, pe care guvernarea PNL l-a găsit pe post. Vă reamintim că PNL l-a pus pe Grigore Bocanci în locul social-democratei Gabriela Mihai, iar pe Ioan Puiu l-a numit în locul social-democratei Alexandra Chirilă. Domnul Cuciurean e în IŞJ de vreo 10 ani, dacă nu chiar mai mult, acesta fiind ba inspector general, ba inspector general adjunct, fiind numit ba de PDL, ba de PSD. Tot vorbind despre minunata echipă de la vîrful IŞJ care lucrează brici, întrebat fiind unde-i o treime din aceasta, domnul Puiu s-a bîlbîit puţin, după care a zis că domnul Cuciurean a fost invitat şi el la conferinţa de presă, dar nu a ajuns fiindcă ar fi bolnav.  Apoi a intervenit domnul Bocanci, care a declarat că domnul Cuciurean este în concediu medical. Poate că Cristian Cuciurean este într-adevăr bolnav sau poate că acesta doar şi-a făcut rost de concediu din dorinţa de a amîna ziua în care va fi demis din funcţie. Din atitudinea lui Ioan Puiu, care a fost vioara întîi la conferinţa de presă, zilele domnului Cuciurean sînt numărate, iar acesta va împărtăşi soarta colegelor sale de PSD Mihai şi Chirilă”.

Acest text a apărut în numărul 934 al gazetei noastre, care a văzut lumina tiparului luni, 27 ianuarie, şi tarabele cu ziare a doua zi. Vineri, 31 ianuarie, mai pe după-amiază, domnul Cuciurean, revenit din concediu medical, demisiona din funcţia de adjunct al Inspectoratului Şcolar.

Deci, Jupânu’ nu prea a avut dreptate, fiindcă nu i-a numărat nimeni zilele domnului Cuciurean, ci a fost pus de noua putere politică să şi le numere singur.

Zile Cămătaru

Fiţi sociabili!