Cu muţenia pămîntului

După cîteva luni de zile în care a bătut toba ca să vadă poporul cu televizorul cît este el de patriot şi de iubitor de cultură, Guvernul Cioloş a spus că nu se mai poate. Că nu există cadrul legal pentru a scoate bani de la bugetul de stat ca să fie achiziţionată opera brâncuşiană „Cuminţenia pămîntului”. Adică, Guvernul Cioloş s-a apucat să facă tot circul mediatic pe care l-a făcut şi i-a pus pe oameni să scoată bani din buzunar fără ca înainte să pregătească terenul din punct de vedere legislativ. Fără să se intereseze dacă este posibilă achiziţia sculpturii din fonduri publice, iar în caz că nu, să emită diverse acte normative. Guvernul Cioloş nu-i un ONG oarecare, un SRL pîrlit sau un PF înfiinţat de un fost maistru strungar, ci reprezintă o aglomerare de miniştri puşi să conducă ţara asta. Ni se spune că Guvernul Cioloş este format din oameni cu şcoli înalte, care au umblat prin lume şi care sînt de o competenţă ieşită din comun. Vorba-i una, însă realitatea e alta. Acum s-a văzut cît se poate de limpede că Guvernul Cioloş este de o incompetenţă crasă. Dacă acest Guvern nu a fost în stare să ducă la bun sfîrşit un program de propagandă electorală făcut în folos propriu, atunci cum poate crede cineva că acesta este capabil să rezolve problemele altora? Totodată, cum mai poate crede cineva în realizările cu care se laudă Guvernul Cioloş, din moment ce acesta a minţit pînă în ultima clipă că opera brâncuşiană este ca şi achiziţionată? Întîmplarea cu „Cuminţenia pămîntului” demonstrează şi că Guvernul Cioloş umblă cu improvizaţii, dar că nu este un maestru al improvizaţiilor. Acuzat din toate părţile că nu este Guvernul României, ci al intereselor din afara ţării, dar şi că n-a făcut mare brînză, Guvernul Cioloş s-a gîndit cam cu ce ar putea el atinge coarda sensibilă a românilor şi cum ar reuşi să rupă gura tîrgului care vorbeşte că n-a făcut nimic. Şi aşa a ajuns la „Cuminţenia pămîntului”, opera unui român cunoscut, care poate fi văzută şi pipăită, şi care nu reprezintă nişte vorbe urcate pe o platformă, Platforma 100, ori nişte cifre seci aruncate pe hîrtie pe care nu le crede nimeni. Guvernele politice au făcut gafe, au făcut prostii, au făcut hoţii, dar nici unul nu a fost atît de jalnic încît să nu fie în stare nici măcar să cumpere o statuie. Totuşi, ce-i al Guvernului Cioloş e al Guvernului Cioloş. Nu se pricepe la cumpărat statui, dar pare că-i foarte priceput la ridicat statui. Ia să-i dea cineva comandă pentru „Cu muţenia pămîntului”, să vedeţi cum îl face imediat în bronz pe Dacian Cioloş alături de Klaus Iohannis, această adevărată muţenie a pămîntului. 

 

 

 

 

Fiţi sociabili!