Craca de Aur

Ediţia de anul acesta a Zilelor Humorului a avut loc în perioada 5-7 iulie, pe parcursul celor trei zile turiştii şi locuitorii oraşului Gura Humorului avînd parte de concerte, concursuri, dar şi de festivaluri de umor sau de muzică. Deschiderea oficială a Zilelor Humorului a avut loc vineri, de la ora 16:00, cînd a început a 23-a ediţie a Festivalului Internaţional de Umor… la Gura Humorului. Vernisajul expoziţiei din cadrul acestui festival a avut loc la Muzeul Obiceiurilor Populare din Bucovina. Primarul oraşului, Marius Ursaciuc, a ţinut să precizeze că, la ediţia de anul acesta, la secţiunea de caricatură au participat 173 de concurenţi din 40 de ţări, iar la secţiunea de literatură s-au înscris 46 de concurenţi. Tot vineri, pe esplanada Muzeului Obiceiurilor Populare, a fost deschisă „aleea artiştilor”, caricaturiştii prezenţi la eveniment realizînd caricaturi gratuite tuturor celor care au vrut să rămînă cu o amintire de la Zilele Humorului. În cursul zilei de sîmbătă, de la ora 12:00, la catedrala din Gura Humorului a avut loc „Nunta de aur”, în care au fost sărbătorite cuplurile care au împlinit 50 de ani şi peste 50 de ani de căsătorie. Începînd cu ora 13:00, la baza pîrtiei Şoimul, a început Festivalul tăietorilor de lemne, în cadrul căruia au fost organizate concursuri forestiere. Tot sîmbătă, între orele 17:00 şi 21:00, pe scena mare din Parcul Ariniş au evoluat copiii înscrişi în Festivalul de muzică uşoară „Euroritm”. În ultima zi a Zilelor Humorului, duminică, 7 iulie, a avut loc şi premierea olimpicilor din Gura Humorului. Tot duminică, de la ora 13:30, la Muzeul Obiceiurilor Populare din Bucovina a avut loc premierea cîştigătorilor Festivalului Internaţional de Umor… la Gura Humorului, iar de la ora 13:00, pe scena mare din Parcul Ariniş, a fost parada portului popular românesc şi al minorităţilor naţionale din Bucovina. Una dintre activităţile de tradiţie organizate în cadrul Zilelor Humorului, Festivalul Gastronomic „Barabula de Aur”, a avut loc duminică, începînd cu ora 12:00, pe patinoarul din Parcul Ariniş. Pentru trofeul „Barabula de Aur” au concurat aproximativ 20 de pensiuni din zona Humorului, bucătarii preparînd un produs tradiţional din cartofi, precum şi un desert tradiţional. Jurizarea concursul a fost făcută de Nicuşor Coroamă, unul dintre finaliştii celei de-a doua ediţii a concursului MasterChef. În aceeaşi zi, de la ora 15:00, la baza pîrtiei Şoimul a început concursul „Cel mai puternic om”, în cadrul căruia au fost organizate competiţii de skandenberg, un concurs de tras greutăţi cu frînghia şi unul de tăiat buşteni. Finala Festivalului internaţional de muzică pentru copii „Euroritm” a avut loc duminică, între orele 17:00 şi 21:00. Zilele Humorului s-au închis cu un foc de artificii.

 

Consilierii judeţeni ai PDL Suceava intenţionează să promoveze un proiect de hotărîre de Consiliu Judeţean pentru susţinerea înfiinţării regiunii Bucovina în cadrul procesului de regionalizare a României. Anunţul a fost făcut în şedinţa deliberativului judeţean de către consilierul PDL Radu Pentiuc, care a spus că proiectul urmează să fie depus în viitoarea şedinţă ordinară a Consiliului Judeţean. La rîndul său, liderul grupului de consilieri PDL din Consiliul Judeţean Suceava, Vasile Ilie, a explicat că adoptarea unei astfel de hotărîri este necesară pentru a transmite un mesaj ferm Guvernului României, avînd în vedere că Suceava merită şi îndeplineşte toate condiţiile pentru a deveni capitala unei viitoare regiuni. „Noi solicităm adoptarea unei hotărîri a Consiliului Judeţean Suceava prin care cerem ca în Moldova să existe două regiuni de dezvoltare, iar regiunea din Nord să aibă capitala la Suceava”, a precizat Vasile Ilie. El a mai spus că adoptarea unei astfel de hotărîri va demonstra că proiectul prin care Bucovina ar urma să fie o viitoare regiune a României are susţinerea Consiliului Judeţean Suceava.

În judeţul Suceava vor fi construite mai multe puncte de belvedere pentru observare turistică. Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Cătălin Nechifor, a anunţat că instituţia pe care o conduce va promova un proiect european cu o valoare de peste 1,5 milioane de euro, care presupune amenajarea mai multor puncte de belvedere, precum şi construcţia unui nou post pentru serviciul Salvamont. Cătălin Nechifor a explicat că prin acest proiect vor fi amenajate mai multe puncte de belvedere, în zone în care există deja parcări amenajate, dintre care trei pe masivul Rarău, două în zona de gol alpin şi unul cu vedere spre Giumalău, dar şi cîte unul pe Mestecăniş, în Cacica şi în pasul Palma. Nechifor a explicat că în toate aceste zone va fi construită o clădire cu un design atractiv din care se va putea observa natura înconjurătoare. „Este o idee pe care am văzut-o implementată foarte mult în locaţii turistice, în special în zone montane din Elveţia, Austria, Germania sau Franţa. Este un proiect de civilizaţie turistică, dacă vreţi, pentru că vor conţine şi grupuri sanitare. De asemenea, construcţiile vor fi făcute antivandalism, pentru că din nefericire avem şi astfel de activități mai puţin plăcute”, a declarat şeful administraţiei judeţene. Cătălin Nechifor a arătat că acest proiect prevede şi construirea şi dotarea unui nou post Salvamont în masivul Rarău. Nechifor a explicat că acest nou post al serviciului Salvamont va deservi atît viitoarea zonă schiabilă din masivul Rarău, dar şi zona Giumalău şi zona montană limitrofă localităţilor Crucea, Dorna Arini şi Broşteni.

Scena 1

 

(Costică se învîrte nerăbdător prin ogradă, muncit de o idee straşnică.)

Costică: Ia vină-ncoace, pînă afară.

Crîşmarul: Da ce-i afară? Se văd scumpirile cu ochiu liber?

Costică: Care scumpiri?

Crîşmarul: La gaze şi la curenţi şi la apă şi la ce mai vrei tu.

Costică: Eu n-am văzut nimica din astea.

Crîşmarul: Şi-atuncea de ce mă mai chemi?

Costică: Hai să vezi ce-am făcut.

Crîşmarul: Ai stricat gardu sau ce?

Costică: N-am stricat, ba din contră.

Crîşmarul: Din contră ce?

Costică: Din contră, am construit.

Crîşmarul: Nu te cred. Ce-ai construit?

Costică: Hai să vezi.

Crîşmarul: Hai că vin. Ce-ai construit? Că nu văd.

Costică: Uită-te în cireş. Ce vezi tu acolo?

Crîşmarul: Acolo văd un cireş.

Costică: Şi crăcile de la cireş nu le vezi?

Crîşmarul: Ba le văd. Ce-i cu asta?

Costică: Da craca de sus o vezi sau n-o vezi?

Crîşmarul: O văd. Ce-i cu dînsa?

Costică: Pe asta am construit-o.

Crîşmarul: Cum ai construit-o dacă era acolo de cînd mă ştiu?

Costică: Am construit-o ca punct de belvedere, că nu era.

Crîşmarul: Ce nu era?

Costică: Era cracă, da nu punct de belvedere.

Crîşmarul: La revedere, Costică, eu mă întorc la tejghea.

Costică: Stai, nu te duce.

Crîşmarul: Da ce să fac? Să mă casc în sus ca prostu?

Costică: Să te sui cu mine-n cireş.

Crîşmarul: De ce să mă sui?

Costică: Ca să observăm spaţiu turistic din jur.

Crîşmarul: Pentru ce, dacă-l ştiu?

Costică: Tu chiar nu te-ai prins?

Crîşmarul: Ce să mă prind?

Costică: Hai că ţi-o spun pe de-a dreptu, dacă n-ai fost atent la ziar.

Crîşmarul: La ce să fiu atent? Nu mă mai ţine pe loc.

Costică: Nu ştii că se dă 1,5 milioane de euro dacă faci puncte de belvedere?

Crîşmarul: Cine dă?

Costică: Europa dă bani ca să ne zgîim de pe cracă.

Crîşmarul: Cine ţi-o spus?

Costică: Scrie, bă, la ziar. N-ai priceput?

Crîşmarul: Stai că mă duc să aduc ziaru, să mă lămuresc cum devine.

Costică: Adă şi un mitilic, să cinstim peisaju.

Crîşmarul: Uite că am venit. Va să zică aicea pe cracă avem peisaj înconjurător?

Costică: Avem, slavă Domnului.

Crîşmarul: Are craca asta design atractiv? Că tre să aibă design atractiv.

Costică: Are, bă. Cum să n-aibă?

Crîşmarul: Conţine grupuri sanitare cum zice Nechifor?

Costică: Nu prea conţine, da nu-i obligator să conţină. Scrie că-i obligator?

Crîşmarul: Scrie că tre să fie în primu rînd peisaj înconjurător, asta-i drept.

Costică: Vezi că te-ai prins? Ce mai scrie?

Crîşmarul: Antivandalism.

Costică: Ce-i asta, bă? Eu n-am mai auzit aşa un cuvînt.

Crîşmarul: Nici eu. Crezi că am încurcat-o?

Costică: Eu nu cred, dă-l în boale de cuvînt. Cred că l-o pus să ne-ncurce.

Crîşmarul: Aşa cred şi eu. Da mai bine ne mai sfătuim cu Ionică.

Costică: Ionică nu vine, că-i plecat la Humor.

Crîşmarul: Ce face acolo?

Costică: S-o făcut turist pe trei zile, să se petreacă pe cinste.

Crîşmarul: Bravo lui. Oare nu-l putem observa din punctu ăsta de belvedere?

Costică: Ba uite că-l putem. Hai să ne rîdem de dînsu.

Crîşmarul: Ne rîdem şi cîştigăm milioane de euro numa fiindcă ne rîdem de dînsu!

 

Scena 2

 

(Costică se uită de jur împrejur, cu mîna streaşină la ochi.)

Costică: Să ştii, bă, că se vede toată regiunea. Nechifor ăsta nu-i prost.

Crîşmarul: Nu spune aşa, că cu regiunea se ocupă Vasile Ilie. Cîte regiuni vezi?

Costică: Eu văd una singură.

Crîşmarul: Sigur nu vezi două? Dă frunzele astea mai la o parte.

Costică: Iaca le-am dat. Nu văd două. Tot una, mare şi lată.

Crîşmarul: Şi capitale cîte vezi?

Costică: Capitale văd una şi bună, la Iaşi.

Crîşmarul: Înseamnă că nu-s două regiuni, cum vrea Ilie să vadă.

Costică: Da el de unde vede două regiuni?

Crîşmarul: De pe scaun de la Consiliu Judeţean.

Costică: Înseamnă că-i încrucişat la belvedere. Sau poate-i sfătuit politic să vadă aşa.

Crîşmarul: Poate-l chemăm să vadă cu ochii lui de la noi din cireş.

Costică: Poate-l chemăm, da acuma hai să ne uităm la Ionică. Uite-l cum se rîde ca prostu.

Crîşmarul: Văd şi eu. Da oare ce-i de rîs la Humor?

Costică: Tu nu vezi acele opere de artă înşirate de nişte artişti?

Crîşmarul: Ba le văd. Oare de ele se rîde?

Costică: Da de cine? Că doar nu de mine. Că nici nu ştie că-l văd.

Crîşmarul: Eu cred că se rîde degeaba. Nu-l ştii tu pe Ionică?

Costică: Uite-l că s-o apucat de tăiat lemne.

Crîşmarul: Nu cred că-i el, că nu-i stă-n obicei. Cred că-i altu.

Costică: Ba nu-i altu deloc, că-l văd cum mă vezi.

Crîşmarul: Să vezi tu ce-i fac cînd se-ntoarce, că la mine nu taie nici o surcică.

Costică: Asta fiindcă la tine nu-i spaţiu cultural.

Crîşmarul: Şi la Humor unde vezi tu spaţiu cultural?

Costică: Cum unde-l văd? Uită-te şi tu, că de asta ai punct de belvedere.

Crîşmarul: Vrei să spui că dacă tai lemne, gata, eşti cult?

Costică: Nu eşti cult dintr-o dată. Întîi eşti forestier şi pe urmă te faci cult.

Crîşmarul: Ca Flutur vrei să spui?

Costică: Şi ca Flutur, da Flutur nu-i nimica pe lîngă primar.

Crîşmarul: Care primar?

Costică: Primaru de la Humor.

Crîşmarul: Vrei să spui că-i mai cult decît Flutur?

Costică: Şi decît toţi.

Crîşmarul: Asta nu te mai cred. N-o inventat Flutur cultura?

Costică: Ba dînsu o inventat-o, da pe urmă cine o dezvoltat-o? Primarii, bă. Tu vezi acolo departe unu care trage greutăţi cu frînghia?

Crîşmarul: Ba-l văd, săracu de el.

Costică: Şi mai vezi pe doi care se încordează la muşchi?

Crîşmarul: Văd, bă. Ce-i cu ei?

Costică: Cum ce-i cu ei? Nu vezi cum transpiră cultura prin ei?

Crîşmarul: Aici ai dreptate. Astea Flutur le-o inventat?

Costică: Asta nu se mai ştie, că se pierde în negurele culturii.

Crîşmarul: Da acolo pe toloacă oare ce străluceşte aşa?

Costică: Tu nu vezi? Acolo-i Barabula de Aur.

Crîşmarul: Asta-i un fel de catapeteasmă la turismu religios?

Costică: Dacă nu te pricepi la cultură, mai bine taci şi te uită la peisaj.

Crîşmarul: Da ce-i? Că m-ai făcut curios.

Costică: Asta-i culmea culturii bucovinene.

Crîşmarul: Tot Flutur o inventat-o?

Costică: Nu se ştie cine-o inventat-o, da-n vremea lu Flutur o fost inventată.

Crîşmarul: Şi de ce zici că-i culmea culturii bucovinene?

Costică: Că nu se compară, bă, nici cu nimica, nici cu hora, nici cu bătuta, nici cu eccetera.

Crîşmarul: Nici cu Dostoievski, Shakespeare, Beethoven, Mozart?

Costică: Cine-o auzit, bă, de ăştia? Nu se compară nici măcar cu Recolciuc şi Zgîianu.

Crîşmarul: Aşa-i de mare? Atuncea merită, bă, Bucovina să fie capitală de regiune.

 

Epilog

(Crîşmarul nu se mai satură privind peisajul înconjurător.)

Crîşmarul: Tare frumos se vede din punctu ăsta de vedere!

Costică: Din punctu de belvedere, crîşmare. Dă-te şi tu cît mai cult, nu fi prost!

Crîşmarul: Aşa-i cum zici tu. Da ştii la ce mă gîndeam?

Costică: Să mai dai un rachiu?

Crîşmarul: Nu la asta. Mă gîndeam să facem şi la noi în ogradă ceva.

Costică: De anu trecut tot te lauzi cu cazanu de ţuică. Ţi-o venit mintea la cap?

Crîşmarul: Aşa-i, bă, mi-o venit.

Costică: Că uite cîte cireşe şi prune se face. Nu-i păcat de la Dumnezeu?

Crîşmarul: Asta ziceam şi eu, la urma urmei. Cu cazanu încep şi pe urmă să vezi!

Costică: Că doar nu vrei să faci restaurant cu piţerie.

Crîşmarul: Nici vorbă. Fac un centru cultural cu belvedere la iaz.

Costică: Şi cultură de unde aduci?

Crîşmarul: De ce mă întrebi?

Costică: Că vezi şi tu că fără cultură n-ai nici o haznă.

Crîşmarul: Dacă vrei să ştii, m-am gîndit la un festival mai ceva ca Barabula de Aur.

Costică: Îţi spun eu că tot sîntem în pom. Faci un concurs bucovinean Craca de Aur.

Crîşmarul: Şi la ce să se-ntreacă bucovinenii?

Costică: La care-şi taie mai repede craca de sub picioare.

 

Fiţi sociabili!