Corneliu Vornicu

Corneliu VornicuZone întregi din judeţul Suceava sînt expuse pericolul inundaţiilor din cauza hoţilor de lemn, dar şi a hoţilor de balast, care modifică radical cursurile rîurilor. Presa locală, în special „Monitorul de Suceava”, a relatat în numeroase rînduri despre cazuri în care firme şi persoane fizice specializate în exploatarea ilegală a balastului şi-au băgat excavatoarele în ele de albii, distrugîndu-le. Reporterii au fost şi martori în direct ai jafurilor, însă niciodată prin preajmă nu s-a găsit şi vreun angajat de la Serviciul de Gospodărire a Apelor Suceava. Liberalul Florin Boeru, şef serviciu în cadrul SGA, are o explicaţie: „Sîntem numai trei oameni şi avem de acoperit o întindere de 2.200 de kilometri pe întreg judeţul Suceava”. Liberalul Corneliu Vornicu, şeful SGA, senin ca o zi de primăvară numai bună de furat mii de metri cubi de balast susţine că: „Nu am nimic să-mi reproşez, pentru că am făcut tot ce se putea pentru a stopa fenomenul”. Balastul nu se fură cu găletuşa pentru nisip, ci cu ditamai camioanele. Totodată, ar trebui să se cam ştie firmele şi indivizii care se ocupă aşa ceva. Cu toate acestea, domnul Vornicu nu organizează pînde profesioniste, preferînd să stea degeaba prin birou ori să piardă timpul pe la şedinţele PNL. În acelaşi timp, SGA-ul este pe nicăieri şi atunci cînd apar cazuri de poluare a apelor. Ţinînd cont de toate acestea, cum să nu-l faci pe Corneliu Vornicu Jupân de Pardon măcar pentru o săptămînă?     

Fiţi sociabili!