Consultarea, unde-i consultarea?

Municipalitatea suceveană a abandonat proiectul construirii unei grădiniţe în curtea Şcolii Generale nr. 9 „Ion Creangă”, din cartierul Obcini. Primarul PNL, Ion Lungu, autorul proiectului, a fost convins de cei de la Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Est să o facă. Altfel, s-ar fi pierdut finanţarea europeană în cadrul axei „Sprijinirea Dezvoltării Urbane Durabile” pe toată regiunea. Adică, pentru toate cele şase judeţe care fac parte din această regiune de dezvoltare. Acest lucru s-ar fi putut întîmpla pentru că au existat ameninţări cu depunerea unui memoriu la Comisia Europeană pe motiv că se încalcă nişte norme europene. Primarul Lungu i-a invitat pe consilierii PSD să identifice un teren în Obcini, teren din domeniul public, pe care să se construiască grădiniţa. Cum din informaţiile de pînă acum nu există un teren care să se preteze pentru o asemenea construcţie, adio grădiniţă în Obcini. Pe de altă parte, au trecut 10 ani de cînd a început renovarea grădiniţei din vecinătatea Colegiului Naţional „Mihai Eminescu” din Zamca. Nu o să insist asupra situaţiei încîlcite de-acolo. O să redau doar o declaraţie făcută de directorul Colegiului, Renato Tronciu: „Ne-am dori noi grădiniţa din fonduri europene care a fost refuzată de o şcoală din municipiu. Avem spaţiu aici şi am primi această propunere cu drag”. Proiectul privind construirea unei grădiniţe în cartierul Obcini a picat definitiv şi din cauza opoziţiei afişate de cîţiva profesori. Spune-se că majoritatea profesorilor de la „Creangă” ar fi fost de acord cu ridicarea grădiniţei, însă acei profesori nu s-au manifestat. Însă au făcut-o profesorii contestatari, care au fost vocali pe reţelele de socializare şi care au participat la şedinţa Consiliului Local în care s-a votat proiectul. Iar profesorii respectivi nu au mers cu mîna goală la şedinţă, ci cu cîţiva elevi şi cu cartonaşe roşii pe care le-au arătat liberalilor. În schimb, luările de poziţie ale PSD au fost aplaudate. Ca să nu mai fi existat tot felul de speculaţii, normal ar fi fost ca directoarea Şcolii 9, Luminiţa Martiniuc, să convoace o adunare la care să participe toate cadrele didactice şi reprezentanţi ai părinţilor şi elevilor, şi să se voteze. Astfel, s-ar fi aflat cu exactitate ce-şi doreşte Şcoala 9, nu ce-şi doresc doar cîţiva oameni de la Şcoala 9. Astfel, ar fi fost uşurată misiunea Consiliului Local şi poate că votul deliberativului sucevean ar fi fost altul. Dacă directorul Şcolii „Ion Creangă” ar fi fost Renato Tronciu, probabil că ar fi fost şi şedinţă, şi vot. Însă, Şcoala 9 este condusă, aşa cum spuneam, de Luminiţa Martiniuc, care a preferat să stea cuminte în scaunul ei. Scaunul ei de directoare.  

Comentariu difuzat de Radio Top Suceava – 104 FM.

 

Fiţi sociabili!