Constantine, Constantine!

Reporter: Ziua Naţională „Constantin Brîncuşi” 2020 a devenit un subiect popular în social media după ce cîntăreaţa Irina Rimes a fost desemnată de Ministerul Culturii ambasadoarea evenimentelor ce vor marca sărbătoarea. Ea a făcut mai multe afirmaţii despre sculptorul român şi opera lui, care au atras numeroase ironii.

Ministrul Culturii: Ce ironii? Nişte inculţi, cu toţii. Nişte proşti, vorba lui Brîncuşi.

Reporter: Cică felul în care s-a exprimat această tînără cîntăreață, modul în care ea a vorbit despre Brîncuși, a fost subiectul unor ironii care puteau să fie evitate foarte ușor. De fapt, aicea incompetența este a ministrului, nu a persoanei care a vorbit despre Brîncuși.

Ministrul Culturii: Pe asta o ştiu, de la RFI. O incultă şi o închipuită. Că una-i radioul şi alta-i televiziunea, de unde provin eu ca intelectual.

Reporter: Poate mai aveţi ceva de adăugat, că vă simt cu vorbele-n gît.

Ministrul Culturii: Mai am de adăugat că îi mulțumesc Irinei Rimes pentru că inițiativa noastră și-a atins scopul: toată lumea discută acum despre eveniment și despre Constantin Brîncuși.

Reporter: Mai mult discută toată lumea despre dumneavoastră şi despre Irina Rimes decît despre Brîncuşi. Vi se pare normal?

Ministrul Culturii: Normal! Cine-i ministru: sclifosita de la RFI sau eu, de la PNL?

Reporter: Desigur că dumneavoastră, de la PNL. Şi apropos, cîte opere sculptate de Brîncuşi aţi văzut dumneavoastră de-a lungul vieţii şi activităţii dumneavoastră de om de cultură?

Ministrul Culturii: Ca să mă înţelegi pe deplin, eu numai de curînd am aflat că Brîncuşi a scluptat sclupturi. Şi chestia asta m-a luat oarecum pe nepregătite. De asta nu ştiu să-ţi menţionez nici o scluptură pe care am văzut-o, fiindcă n-am văzut nici una.

Reporter: Ştiţi ce-a zis Brîncuşi, în vremea lui, despre nişte unii ca dumneavoastră? Cică v-a lăsat săraci şi proşti şi v-a găsit şi mai săraci, şi mai proşti.

Ministrul Culturii: Dacă nu s-a dat la televizor, eu n-am de unde să ştiu, că eu sînt în primul rînd om de televiziune şi în al doilea rînd sînt ministru de cultură.

Reporter: N-aţi stat niciodată la Masa Tăcerii, la o bere, cu prietenii?

Ministrul Culturii: La bere am stat, dar nu la masa tăcerii. Pe unde stăteam eu la bere era mereu balamuc. Iar acuma, de ceva vreme, nu mai consum bere, că mă balonează la maţe. Aşa că am trecut pe tărie.

Reporter: Imaginaţi-vă că stăm acum faţă în faţă la Masa Tăcerii şi bem pălincă din ţoiuri. Şi la un moment dat vine vorba de gagica asta, Irina. Şi eu scormonesc cuţitul în ramă şi vă întreb ce aveţi de spus despre dînsa.

Ministrul Culturii: Despre dînsa îţi spun, ca de la om la om, că n-am cuvinte. Şi profit de ocazie să îi mulțumesc Irinei Rimes pentru că inițiativa noastră și-a atins scopul: toată lumea discută acum despre eveniment și despre Constantin Brîncuși.

         

Reporter: Vă mai reamintesc o dată că mai mult se discută despre dumneavoastră şi despre Irina asta decît se discută despre Brîncuşi şi despre aniversarea a 144-a de la naşterea lui.

Ministrul Culturii: Tu ştii vorba aia bucovineană: foaie verde lobodă, gura lumii slobodă.

Reporter: Ce-ar fi ca acuma să nu vă mai întreb nimic şi să vă las gura slobodă, ca să spuneţi cu gura dumneavoastră slobodă ce aveţi de spus?

Ministrul Culturii:  Bine zici, bine faci, bine găseşti. Aşadar, Brîncuși este al nostru, al tuturor, și ne bucură faptul că, împreună cu Muzeul Național de Artă al României (MNAR), putem aduce oamenii, în special pe cei mai tineri, mai aproape de acest simbol național.

Reporter: Ziceţi, ziceţi, că bine-i mai ziceţi!

Ministrul Culturii: Ne dorim să fim mai deschiși, să atragem, fără prejudecăți, oamenii din toate categoriile de vîrstă, sociale și profesionale. Vrem să schimbăm modul de a comunica cu tinerii, să folosim și alte canale de promovare a culturii, altele decît cele clasice.

Reporter: Nu vă opriţi, că le ziceţi ca la microfon, iar prin aceste canale tinerii vă sorbeşte cuvintele din gură.

Ministrul Culturii: Aşadar, dacă fiecare eveniment cultural s-ar promova doar în zona academică, pe canale nișate, s-ar adînci prăpastia între generații. Cultura nu trebuie să se adreseze doar unor nișe și nu trebuie consumată doar de elite. Am implicat în această promovare a Zilei Brîncuși reprezentanți din medii diferite.

Reporter: Vă rog să explicaţi pe înţelesul tuturor ce înseamnă aceste canale nişate.

Ministrul Culturii: Aceste canale nişate înseamnă că nimeni nu înţelege nimic cînd ne adresăm prin aceste canale nişate. În schimb, mediul on-line este principalul canal de comunicare pentru tineri și trebuie să ne adaptăm prezentului. Rolul Irinei este de a invita tinerii să-l cunoască mai bine pe Brîncuși.

Reporter: Dumneavoastră îi cunoaşteţi bine pe aceşti tineri?

Ministrul Culturii: Pot spune că îi cunosc din tinereţe şi de asta vreau ca tinerii să devină interesați și atrași de cultură. Vreau ca tinerii să devină consumatori de produse culturale.

Reporter: Cînd vă referiţi la consumul de astfel de produse culturale, cum ar trebui să consume tinerii aceste produse? Injectabil sau pe cale orală?

Ministrul Culturii: Nu-ţi pot răspunde decît că inițiativa noastră și-a atins scopul. Iar scopul nostru a fost de a penetra zone sociale unde cultura nu a avut acces pînă acum.

Reporter: Mă fac că n-am auzit cuvîntul a penetra. Dar uitaţi ce spune un tînăr pe blogul lui: Gheorghiu, promotorul manelismului liberal, a micționat cu boltă peste imaginea universalului Brîncuși, prin intermediul aculturalei Rîmeș.

Ministrul Culturii: După cum observi, acest tînăr pesedist confundă cultura cu mecanica auto. Fiindcă ce legătură am eu cu motorul, cînd eu acum am legătură cu cultura la minister? Şi cum îşi permite acest pesedist să-i pocească numele Irinei pe blog? Şi la urma urmei, cîţi urmăritori are acest tînăr pesedist? Ia lasă că ne lămurim noi, la alegerile anticipate!

Fiţi sociabili!