Confusion, nu Con-Fusion!

Bobby Stroe- Doru PopoviciAzi am răsturnat cumva titlul din ultimele două numere ale Jupânului, iar acum încerc să vă dau şi explicaţia: „confusion” este starea în care mă aflu, neştiind cu ce aş putea umple spaţiul rubricii, întrucît eu predau la tipar articolul cu cîteva ore înaintea deschiderii Festivalului. Aşadar, nu veţi putea citi o cronică a evenimentului decît în următorul număr al Jupânului, ceea ce mă enervează şi pe mine la culme, nu numai pe dumneavoastră. Am fost, aşadar, la conferinţa de presă a evenimentului, desfăşurată marţi, 6 mai, susţinută de Bobby Stroe. Cu acest prilej, Bobiţă ne-a adus la cunoştinţă nişte chestii de-a dreptul cutremurătoare, cum ar fi aceea că toboşarul lui Rareş Totu nu mai vine la Festival. Cum adică de ce? Păi, omul a prins o nuntă, să facă şi el un ban, că doar din blues se ştie că nu poţi supravieţui în România lu’ Bambi, Voltaj şi Guţă! Înainte de alte dezvăluiri din aceeaşi categorie, vă mai spun şi că domnul Clay Windham, care de vreo doi ani nu se mai dă dus din România, era şi el prezent marţea trecută, dar în backstage, adică am stat cu el la o bere, la care mi-a mărturisit fericit că, în sfîrşit, are şi el un loc de muncă! Adică nici el nu stă strălucit cu banu’, aşa că tocmai semnase un contract, ca jurnalist, cu un ziar din Texas-ul natal. Revin: cică nici Raul Kusak nu era sigur că ajunge la Suceava, întrucît avea de vîndut, vineri, o casă ca să-şi mai achite din datorii! Oricum, Bobby ne-a spus că legendara lui orgă Hammond va sosi (măcar ea!) la Suceava. Iar asta mă face să sper că va ajunge şi Raul, că doar trebuie să şi-o recupereze, nu? Ar mai fi şi ştirea că Mircea Ruşi vine cu doi norvegieni de-ai lui, speriaţi nevoie mare că vin în sălbăticie, printre mîncătorii de oameni! Na, că am umplut spaţiul rubricii!

 

 

Fiţi sociabili!