Concurs românesc cu juriu botswanez

Astăzi, totul e de vînzare, orice poate fi scos pe tarabă. Se pot scoate la mezat nu numai onoarea, ţara, virginitatea, frumuseţea ori… rinichii. Chiar şi urîţenia extremă poate aduce parale. Domnul Mison Sere (42 ani) a cîştigat concursul naţional de pocitanii din Harare (Zimbabwe). Urîtul cel mai urît – pe care l-am putea numi, din acest motiv, un urît foarte urît de alţi urîţi! – a fost imediat contestat de fostul campion, ce cîştigase de trei ori consecutiv ciudata competiţie. Lui Sere i s-a reproşat că „e prea frumuşel”, iar urîţenia nu înseamnă doar lipsa cîtorva dinţi din faţă. „Eu sînt un urît total, natural – a obiectat învinsul – iar Sere e urît numai cînd deschide gura şi rîde”. Replica celui reclamat ca fiind „insuficient de urît” i-a dat însă cîştig de cauză: „Cînd m-am născut, mama a leşinat, iar cînd s-a trezit din leşin a vrut să mă bage în coteţul cîinilor. Cînd mă văd, copiii încep să plîngă imediat şi nici o femeie nu vrea să stea cu mine, pentru că provoc silă. Mi-e teamă să mă apropii de bătrîni, pentru că le pot produce infarct. Domnilor juraţi, eu sînt atît de urît încît şi Moartea se sperie de mine!”. Astfel „prea frumuşelul” a păstrat premiul în valoare de 500 dolari. Cu care vrea să-şi cumpere două colibe şi – dacă îi mai rămîn bani – să se însoare cu o femeie care să aibă mari probleme de vedere. Şi căreia nu îi va cumpăra nici în ruptul capului ochelari! Urît, urît… dar deloc prost, aş zice. Încă o dovadă, fie şi indirectă, că antonimul urîţeniei, frumuseţea adică, nu este în mod obligatoriu, ci doar excepţional logodită cu spiritul, cu inteligenţa. Iată că şi opusul extrem al unei calităţi mult jinduite şi apreciate de oameni –  frumuseţea – te poate face fericit, ori măcar niţel mai bogat după standardele locale. Din „bube, mucegaiuri şi noroi” se pot scoate bani. Pornind de la exemplul pocitaniei din Harare, cred că şi la noi s-ar putea organiza astfel de concursuri „pe dos”. Din raţiuni de spaţiu tipografic, voi enumera, foarte pe scurt, cîteva posibile categorii de asemenea competiţii. Scoţînd în factor, în faţa parantezei, ca la algebră, prefixul comun „cel mai/cea mai”. Astfel: deputatul inactiv (inutil, absenteist, etc.), senatorul demagog, politicianul hoţ, membrul de partid(e) migrator, starleta tv proastă, ministrul mincinos, primarul lacom de comisioane, comentatorul politic vîndut, reporterul agramat, etc. Sînt sigur că am avea aici, în România, o concurenţă acerbă la fiecare din aceste categorii şi la multe altele posibile. Singura dilemă posibilă este: de unde facem rost de un juriu total obiectiv, incoruptibil? Din Zimbabwe, de ce nu? Ori din Botswana, mai degrabă. Deoarece, ca români, l-am putea plăti, pe săturate, cu mii, milioane de unităţi din moneda naţională a numitei ţări africane. Spre al cărei nivel de trai şi de civilizaţie se întrec a ne aduce toţi posibilii cîştigători ai concursurilor amintite, alături de mulţi alţii asemenea lor. Care ar merita să fie plătiţi, premiaţi şi ei tot cu celebrele bancnote botswaneze, cu nume greu de tipărit în limba română. Ce ziceţi?

 

 

                                                                                       ,

Fiţi sociabili!