Concert sau fraudă?

Eric ClaptonPe planeta asta, ba chiar şi în România (care nu întotdeauna pare a fi şi ea amplasată tot aici), coexistă felurite genuri muzicale. Unele din ele reprezintă chiar Muzica (adică aia care, conform unei definiţii din literatura clasică română, „ne gîdilă urechile într-un mod plăcut”- dacă aţi uitat de unde vine citatul, recitiţi, vă rog, Caragiale), altele doar o mimează, iar unele sînt de-a dreptul toxice. În principiu, a face muzică înseamnă în primul rînd a pune mîna pe nişte instrumente, de a adăuga eventual un vocalist şi de a apărea în faţa publicului pentru a arăta ce frumuseţi poţi produce. De aici rezultă că orice play-back este o fraudă. Iar Legea care interzice mimarea muzicii live pe micile ecrane este deja veche. Atît de veche încît nimeni, absolut nimeni, nu mai scrie pe ecran „play-back”, aşa cum impune Legea, atunci cînd e vorba despre aşa ceva (şi este, în procente, cam… 100%!). Prin comparaţie cu acest fenomen absolut toxic, maneaua reprezintă aproape un antidot! Fiindcă, atît cît pot, cît îi duce neuronul, incultura, lipsa educaţiei minime, totuşi (măcar atît!), maneliştii nu sînt hoţi ca ăilalţi, ca bandele de maimuţe unduioase şi siliconate ori ca bagabonţii „cu mesaj”. Nu. Ei cîntă cinstit, live. Asta nu înseamnă că maneaua în sine ar fi mai puţin toxică, îndeosebi prin textele la limita dintre agramatism şi analfabetism, dar cine dracu’ ne opreşte să butonăm atunci cînd sîntem invadaţi!? Aş remarca, totuşi, că haoardele de manelişti s-au mai subţiat numeric, iar frecvenţa apariţiilor lor la posturile presupus normale, cele generaliste adică, s-a diminuat considerabil şi ea. De o vreme, însă, preluînd un imbecil model latino, au apărut fel de fel de mici găşcuţe de copilaşi/adolescenţi nevinovaţi, pe care nişte şmecheri îi exploatează, tot aşa cum exploatează şi naivitatea pe fond de incultură (nu numai muzicală!) a clienţilor cam de aceeaşi vîrstă. Se alege un nume şugubăţ, se face un promo agresiv şi imbecil, şi hop!, te trezeşti că eşti invitat la mare concert mare cu, de exemplu, „Gaşca Zurli”!!! Este tot un tip de fraudă, fiindcă ăia de pe scenă joacă un fel de şotron, iar ăia din public cred că au fost la concert. Iar apoi, peste nu mulţi ani, ne mirăm că generaţii întregi ştiu, de exemplu, totul despre nişte maimuţe dispărute înainte… de a exista, şi se miră tîmpiţi cînd aud un Clapton sau nişte Stones: li se pare că nu-i muzică!

 

 

Fiţi sociabili!