Con-Fusion 2017 (I)

Bobby Stroe, Dan Munteanu

Bobby Stroe, Dan Munteanu

În preziua deschiderii Festivalului, venit la Radio Top pentru a-i face un promo live, tatăl evenimentului, numitul Bobby Stroe, ne-a pus niţeluş pe jar, anunţîndu-ne că e posibil ca şi jumătatea a doua a grupului Sir Blues, Vali Răcilă, să absenteze, oarecum motivat. Tot ce am găsit mai breaz de zis pe gură a fost că Festival în memoria lui Fane nu se poate fără Vali, din motive pe care nu le înşir aici, mai ales că le ştiţi cu toţii. Alaltăieri, cam pe cînd se pornea torentul din cer, l-am sunat pe Bobby ca să-l întreb dacă există şi o alternativă sau doar o firească întîrziere. Alternativa era deja găsită: în loc de afară, înăuntru! Adică tot la Oscar Wilde, gazda în premieră a evenimentului, unde trebuie să spun că toţi cei prezenţi la inedita ceremonie de deschidere s-au simţit excelent. Ce a însemnat această primă seară? Păi, mai întîi, apariţia lui Vali Răcilă, care nu părea deloc supărat că în loc să fie la Bruxelles cu elevii săi de la şcoala specială a ajuns tot la Suceava. Apoi, debutul în Festival al lui A.G. Weinberger, mai întîi ca… scriitor, întrucît în această primă seară şi-a lansat cartea, bluesman urmînd să fie în cea de a doua, pe scena de la Cetate. Sau nu? Depinde cum privim lucrurile, fiindcă după ce a dat autografe inclusiv pe burţile viitorilor cititori (de fapt pe tricourile care le acopereau), A. G. s-a aşternut şi la un unplugged alături de Vali, care deschisese deja partea de cîntare din Festival. Lumea, ca lumea: care înăuntru, care pe terasă, care pe „fîşie”, ca la frontieră, adică pe pragurile celor trei uşi, unde auzeai ca înăuntru, dar puteai şi să fumezi ca afară! Aş zice că momentul suprem al serii a fost următorul duo, alcătuit din Bobby Stroe la muzicuţă şi, ţineţi-va bine!, la chitară şi vocal Dan Munteanu!!! Ştiţi care-i culmea? Că suna chiar bine. Cum tot bine a sunat şi copilul-minune, Andrei Cerbu, care a încheiat prima seară cu ceva Hendrix amestecat cu „Smoke on the Water” şi alte chestii interesante.

 

 

Fiţi sociabili!