Complici la genocid

Am vorbit mai întîi în casă, în timpul meciului, apoi la telefon, cu prietenii, a doua zi la radio, ba am mai şi scris în „Monitorul”, şi cu toate astea nu mă pot opri să nu o iau de la capăt: ceea ce s-a petrecut la Astana este cel mai odios eveniment sportiv la care am asistat din 1958 încoace, adică de cînd am văzut primul meci de fotbal pe un stadion. Nu numai că n-am văzut sau n-am trăit pe viu (fiindcă pe vremea junioratului la Poiana Cîmpina, am avut parte şi eu de cîteva meciuri în care am fost luaţi efectiv pe sus de adversari, de pildă în Giuleşti, de Rapid, sau în Pantelimon, de defuncta Metalul) asemenea masacru, dar nici nu mi-am imaginat că e posibil aşa ceva în anul 2016. Şi, poate n-aţi fost tocmai atenţi, dar nu era un meci din seria a II-a judeţeană din Alba sau Mehedinţi, ci de un meci, totuşi, din Campionatul Mondial, chiar dacă doar din preliminarii. Printre multele chestii de neînţeles se numără şi aia cu „gazonul”, care, chiar artificial fiind, lipsea mai dihai decît al nostru, natural, de pe fostul Lia Manoliu. Nu cred că l-au mîncat moliile, cărora plasticul, se ştie, le provoacă indigestie. Şi atunci cum morţii mă-sii au primit acceptul FIFA de a juca acolo? Să fi plecat oficialii din inspecţie cu cîte o sondă sub fiecare braţ? Adică exact aşa cum sînt convins că a plecat şi lepădătura aia de portughez, poreclit arbitru, şi care de fapt a fost complice, pe toată durata războiului, la genocidul în urma căruia numărul victimelor a fost, miraculos, de doar trei! Cretinoidul mai-mai că pufnea în rîs cînd asasinii dădeau cu coatele la arcadă şi la piramida nazală, cu capul în gură şi cu copitele la gleznă, tibie şi inghinali. Per total, în loc de vreo patru roşii direct, s-a învrednicit de a dat… două galbene, deşi toate tentativele de omor se petreceau sub nasul lui. De aici, o concluzie favorabilă fluieraşilor români: ăştia cînd fură o fac elegant, fără vărsare de sînge. Poate de aia nici nu avem prea mulţi purtători de ecuson FIFA.

 

 

 

Fiţi sociabili!