Coborîrea din virtual

Se dedică iţcănenilor de pretutindeni care nu şi-au uitat obîrşia, copilăria.

Oraşele, comunităţile umane împărtăşesc etapele, cursul vieţii omeneşti: se nasc, înfloresc şi uneori îmbătrînesc, agonizează lent, chiar dispar. Unele – foarte puţine – renasc, se bucură de o nouă viaţă.

Iţcanii Sucevei ilustrează bine acest ciclu al existenţei. Fosta comună de la margine de Imperiu era, prin compoziţia ei şi prin exemplara coabitare etnică, o Bucovina în miniatură. În comunism devenise un cartier muncitoresc funcţional şi liniştit, cu oameni care se ştiau, se respectau, aveau o viaţă comunitară închegată, frumoasă. Apoi, pe nesimţite – începînd chiar cu anii ’70-’80, odată cu urbanizarea şi industrializarea oraşului „de pe deal” – cei tineri s-au mutat la bloc, „în Suceava” (de remarcat această sintagmă, revelatoare a persistenţei, în conştiinţa celor din Iţcani, a amintirii apusei lor autonomii – ori poate a treptatei marginalizări? – a colectivităţii închegate în jurul Gării, în raportul, relaţia ei cu „Centrul”). A fost începutul îmbătrînirii, destructurării Iţcaniului tihnit, patriarhal, pe care eu însumi l-am mai „prins” în copilărie.

După 1990, dispariţia „fabricilor” locale, decăderea Gării au desăvârşit lenta agonie: Iţcaniul cel vechi, stabil, cu căsuţele lui înecate în verdeaţă a început să fie repopulat cu venetici, majoritar „bronzaţi”.

Deşi scăpat ca prin minune, puţin înaintea Revoluţiei, de demolare şi urîţire (oprit pe Pasarelă, un Ceauşescu iritat după o vînătoare neizbutită, ordonase stoparea „risipei funciare” şi înlocuirea caselor cu blocuri urîte, cu veceul în curte – eu am văzut şi proiectul, macheta… urmau doar buldozerele!), Iţcaniul şi-a continuat declinul. Evident că aceste premise socio-economice negative, dar cumva obiective, nu pot fi puse pe seama Primăriei. După cum şi recîştigarea autonomiei, propusă de unii visători este utopică: Iţcaniul nu are, azi – precum, de pildă, localitatea de peste apa Sucevei, Şcheia – resursele proprii necesare supravieţuirii, separării de municipiu. Acum, Iţcaniul este un mare şantier, dovadă că multe atribute ale urbanului – mai puţin impozitele pretinse nouă! – au fost de lipsă mare în cartier. Ştiu, e „mai bine mai tîrziu”, iar perspectiva înnoirii ar putea diminua disconfortul specific lucrărilor de investiţii în curs, care va fi cu timpul uitat.

Important este ca aceste lucrări salutare să fie făcute bine, deoarece cartierul de nord reflectă bine metehnele (aspect, de altfel, general în România „modernă”!) investiţiilor făcute în grabă, fără logică şi coerenţă: asfalt abia turnat şi spart îndată de şanţurile reţelelor de apă şi canal, conducte prost proiectate ori amplasate (precum canalizarea, nereuşită, de pe Grigore Al. Ghica), etc. Pe de altă parte e explicabil şi oarecum „obiectiv” într-o ţară ai cărei politicieni şi administratori trăiesc sub teama, obsesia periodică a votului: ponderea, greutatea electorală a „cartierului de pensionari” e slabă, aproape neglijabilă (de aici şi neglijarea cronică a lui) prin comparaţie cu cea a „fabricii de voturi” care e proletarul Burdujeni. Cel mult curtat şi disputat în consecinţă de cei implicaţi în alegeri. Mi-a mărturisit-o, cîndva, un primar, căruia i-am apreciat atunci onestitatea, sinceritatea.

În acest context descurajant, care ar putea fi calea, cheia aducerii în zodia modernităţii a fostei mîndre comune de graniţă? Fără îndoială, coagularea, organizarea iţcănenilor înşişi, închegarea unei forţe reprezentative, de acţiune şi presiune. Din acest motiv, m-a bucurat constituirea, pe Facebook, a grupului iţcănenilor. Cu aproape 500 de membri (foarte) activi, majoritar tineri, această platformă poate deveni acea premisă salvatoare de destin, de îndreptare a sorţii comunităţii noastre. Felicit iniţiatorii şi susţinătorii forumului, cu o menţiune pentru d-na C. S. Mazăre, „sufletul” lui. Ar urma – ar fi utilă – coborîrea din virtual în real, din intenţie în act, în structură organizată. Ca iţcănean, sînt gata să pun umărul la această „înviere”. Şi ştiu că nu voi rămîne singur în acest demers salvator. Aştept părerile şi implicarea grupului ce poate, trebuie să devină echipă, structură, acţiune.

 

Fiţi sociabili!