Cît, măi Gică?

E un mare adevăr că, spre deosebire de ţările în care educaţia nu este privită ca duşman al performanţei în sport, în România, cei mai mulţi dintre sportivii chiar excepţionali au grave lipsuri în direcţia asta. Nu e vorba doar de mormanul de cunoştinţe sărite din motiv de chiul, ci şi de toate celelalte elemente care definesc omul trecut prin şcoală: incapacitatea de a dialoga, neputinţa de a se acomoda în alt spaţiu cultural, în general menţinerea pînă la adînci bătrîneţi într-un infantilism imposibil de depăşit. Iar fotbalul parcă se detaşează net şi aici. Spuneţi-mi, vi se pare că se încadrează sau nu în acest mini portret-robot nume precum Piţurcă, Răducioiu, Mutu, Contra, Maxim, Marica? Printre ei, performerul suprem, Hagi, singurul român care a jucat la Real Madrid. Ba şi la Barcelona, ca bonus. Pe vremea cînd juca, Gică n-a ezitat să tragă în faţa unor adversari de marcă nişte flegme istorice. I s-au iertat, că deh!, era în devenire Rege. Tot pe atunci a grăit un mare adevăr: acela că merită statuie. Dar felul în care a spus asta a stîrnit mai degrabă amuzament. Şi tot pe cînd încă juca, a avut ieşirea aia de domnişoară nerezolvată, pe care a rezolvat-o totuşi unu’, Adrian Păunescu, care a readus domnişoara la Naţională, după ce a ieşit dumneaei din criză. Mai apoi, ca patron, preşedinte de club şi antrenor, domnul Hagi şi-a manifestat felurite frustrări în toate modurile posibile, cu un aer de superioritate şi cu un apetit către tifligeală ceva de speriat: toţi l-au furat, toţi au ceva cu el, toţi fac blaturi, numai el e Sfînta Fecioară. Care contra Stelei, echipa finului Gigi, a reuşit o singură victorie în 15 meciuri: acel istoric Steaua – Viitorul 2 – 5, cînd cu orice alt rezultat Naşul Hagi mai avea viitor şi Viitorul doar prin divizia B. Ultima ispravă, săritul la bătaie în mijlocul gazonului, dacă s-ar fi petrecut în Anglia, să zicem, i-ar fi adus lui Sir Gică o suspendare de vreo 6 luni. La noi, i-a adus doar un microfon în care a mîrîit că au ajuns să-l bată străinii LA EL ACASĂ!! Dacă toate astea le-ar fi făcut un copil de 12 ani, ne-am fi inflamat rău cu toţii. Cine-i explică Statuii că nu mai are de mult 12 ani? Vorba-i: chiar dacă-i explică, oare înţelege cu mintea aia a lui rămasă la 12 ani, adică la vîrsta cînd chiulea de la şcoală ca să fugă la antrenament?

 

 

Fiţi sociabili!