Cît de idioţi? Şi cîţi?

În istoria sportului, şi mai ales în aceea a fotbalului, sînt menţionate sumedenie de incidente mai mult sau mai puţin grave, punctul culminant constituindu-l masacrul de pe stadionul Heysel, din Bruxelles, din anii ’80, prilejuit de o finală a Cupei Campionilor la fotbal, cînd peste 40 de suporteri de-ai lui Juventus au murit în urma conflictelor provocate de suporterii celeilalte finaliste, Liverpool, majoritatea murind striviţi în haosul creat. S-au mai consemnat de-a lungul anilor bătăi soldate frecvent cu morţi atunci cînd jucau echipe italiene cu altele turceşti, distrugeri masive pe terenul inamicului atunci cînd sîrbii joacă în deplasare etc. Pînă la un punct, există şi explicaţia, adică iubirea pentru echipa favorită, fie ea naţională sau de club, dusă la extrem şi amplificată de regulă de consumul de alcool şi/sau de droguri. În fond, e un fel de război, chiar dacă e vorba doar de sport. Privit astfel, se pot găsi şi argumente justificative, în sensul că inamicul trebuie bătut. Salt în timp: în urmă cu vreo două săptămîni, pe cînd Naţionala se făcea de rîs în Ungaria, nişte băieţi români s-au pus şi ei pe bătut în tribune. Nu, n-au bătut la unguri, că aşa s-ar fi putut justifica oarecum panarama, ci s-au bătut între ei! Adică români cu români! Mai exact, români de Ghencea cu români de Ştefan cel Mare. Adică de-ai Stelei cu de-ai lui Dinamo. Întrebarea dublă din titlu se poate extinde: cît de idiot trebuie să fii ca să dai o căruţă de bani pe transport (eventual şi cazare), haleală, bilet la meci etc., iar odată ajuns în tribună să te iei la omor pentru alde Chipciu şi Matei!? Iar la urmă să fii săltat de poliţie şi amendat zdravăn! După care mai afli şi că din cauza ta, la următorul meci va trebui oricum să te omori cu ăilalţi tot pe stradă, că pe stadion se va juca fără cretini de spectatori pentru care fotbalul este doar prilej de mardeală şi eventual de pîrnaie.

 

 

Fiţi sociabili!