Cireaşa de pe sport

După un şir de greşeli de campanie, dar şi fiindcă titularul postului a ştiut care este coarda sensibilă a votanţilor, Ionuţ Lupescu a pierdut alegerile pentru şefia Federaţiei Române de Fotbal. Din cauza domnului Lupescu şi a cluburilor mici şi mijlocii, Răzvan Burleanu rămîne cireaşa de pe sport. Cel mai popular sport din România. Plin de el şi plin de bani după ce a fost proptit în fruntea FRF, domnul Burleanu va deveni şi mai plin de el şi mai plin de bani în cel de-al doilea mandat. Măcar de nu l-ar părăsi mintea cea de pe urmă care i-a venit la cap şi l-a determinat să-l numească pe Cosmin Contra în funcţia de selecţioner al naţionalei mari. Referitor la faptul că Răzvan Burleanu a prins cel de-al doilea mandat cu ajutorul cluburilor mici, al fotbalului de sală şi al fotbalului feminin, asta e. Aşa e în democraţie. La fel ca la alegerile politice, votul fiecărui cetăţean are aceeaşi greutate. Poate ar trebui ca voturile cluburilor de liga I care alimentează cu jucători naţionalele să fie mai valoroase sau ca echipele de fotbal fete, de exemplu, să nu aibă drept de vot, dar atunci cred că ne-am întoarce la epoca în care femeilor le era interzis să voteze. Or, poate că ar trebui ca federaţia să se spargă în mai multe federaţii, fiecare cu cîte un preşedinte. Iar dacă domnul Burleanu ar ajunge preşedinte la federaţia de fotbal în sală sau la cea de fotbal fete toată lumea ar fi mulţumită şi nimeni nu ar comenta. Însă, nu ştiu dacă forurile internaţionale de specialitate ar permite această spargere. Cluburile mici şi mijlocii, speriate că Ionuţ Lupescu le va abandona după ce va ajunge şef la FRF pentru a se concentra pe naţionala mare, au votat împotriva acestuia sau în favoarea lui Răzvan Burleanu. Au votat împotriva fostului internaţional şi cei cărora nu le-a plăcut cînd l-au văzut alături de primari şi de preşedinţi de consilii judeţene sau împreună cu Gabriela Firea ori susţinut de Liviu Dragnea. Au votat împotriva lui Ionuţ Lupescu şi cei care l-au văzut la televizor acceptînd cuminte să fie periat şi urcat în slăvi. Şi exemplele legate de greşelile comise de marele învins pot continua. Una peste alta, Răzvan Burleanu rămîne cireaşa de pe sport. Aşa ţară, aşa cluburi, aşa federaţie, aşa rezultate în fotbal! Hai, România, hai, tricolori! Întrebarea este unde şi de ce.    

Fiţi sociabili!