Ciocoii înfumuraţi

Invocam, în această rubrică, marile aşteptări şi speranţe legate, în noul an şi context, de clasa politică. Acestea se vor putea, însă, împlini numai printr-o reală „revoluţie”. Mereu amînata reformă de fond a păturii conducătoare. Una care nu poate porni decît din interiorul acesteia.

Pentru că în aceste zile îl sărbătorim pe Eminescu, mi se pare potrivit a transcrie aici fragmente dintr-un articol al acestuia. S-au schimbat – ori se vor îndrepta şi lecui, măcar – moravurile şi năravurile politicianului român, demascate de Poet în 1877 ? Lăsăm, firesc, fiecărui cititor dreptul de a decide.

„Ce caută aceste elemente nesănătoase în viaţa publică a statului? Ce caută aceşti oameni care pe calea statului voiesc să câştige avere şi onori, pe cînd statul nu este nicaieri altceva decît organizarea cea mai simplă posibilă a nevoilor omeneşti? Ce sînt aceste păpuşi care doresc a trăi fără muncă, fără ştiinţă, fără avere moştenită, cumulînd cîte trei, patru însărcinări publice dintre care n-ar putea să împlinească nici pe una în deplină conştiinţă? (…) Ce caută? Vom spune noi ce caută. Legile noastre sînt străine; ele sînt făcute pentru un stadiu de evoluţiune socială care în Franţa a fost, la noi n-a fost încă. Am făcut strane în biserica naţionalităţii noastre, neavînd destui notabili pentru ele, am durat scaune care trebuiau umplute. Nefiind oameni vrednici, care să constituie clasa de mijloc, le-au umplut caraghioşii şi haimanalele, oamenii a căror muncă şi inteligenţă nu plăteşte un ban roşu, stîrpiturile, plebea intelectuală şi morală. Arionii de tot soiul, oamenii care riscă tot pentru că n-au ce pierde, tot ce-i mai de rînd şi mai înjosit în oraşele poporului românesc. Căci, din nefericire, poporul nostru stă pe muchia ce desparte trei civilizaţii deosebite: cea slavă, cea occidentală şi cea asiatică, şi toate lepădăturile Orientului şi Occidentului se grămădesc în oraşele noastre (…). Şi, cînd loveşti în ei, zic că loveşti în tot ce-i românesc şi că eşti rău român… Dar acum, de ne veţi fi iertat sau nu, să stăm de vorbă gospodăreşte şi să vă întrebăm ce poftiţi d-voastră? Şi, ca să ştim că aveţi dreptul de a pretinde, să întrebăm ce produceţi? (…) Ciudată ţară, într-adevăr! Pe cei mai mulţi din aceşti domni statul i-a crescut, adică i-a hrănit prin internate, ca după aceea să-şi cîştige, printr-un meşteşug cinstit, pîinea de toate zilele. Dar statul a ajuns la un rezultat cu totul contrar. După ce aceşti domni şi-au mîntuit aşa-numitele studii, vin iar la stat şi cer să-i căpătuiască, adică să-i hrănească pînă la sfîrşitul vieţii. Dar nu-i numai atîta. Ţărani? Nu sînt. Proprietari nu, învăţaţi nici cît negrul sub unghie, fabricanţi numai de palavre, meseriaşi nu, breaslă cinstită n-au, ce sînt dar? Uzurpatori, demagogi, capete deşarte, leneşi care trăiesc din sudoarea poporului fără a o compensa prin nimic, ciocoi boieroşi şi fudui, mult mai înfumuraţi decît coborîtorii din neamurile cele mai vechi ale ţării. De acolo pizma cumplită pe care o nutresc aceste nulităţi pentru orice scînteie de merit adevărat şi goana înverşunată asupra elementelor intelectuale sănătoase ale ţării, pentru că, în momentul în care s-ar desmetici din beţia lor de cuvinte, s-ar mîntui cu domnia demagogilor. Într-adevăr, cum li s-ar deschide oamenilor ochii cînd unul le-ar zice: Ia staţi, oameni buni! Voi plătiţi profesori care nici vă învaţă copiii, nici carte ştiu; plătiţi judecători nedrepţi şi administratori care vă fură, căci nici unuia dintr-înşii nu-i ajunge leafa. Şi aceştia vă ameţesc cu vorbe şi vă îmbată cu apă rece. Apoi ei toţi poruncesc şi nimeni n-ascultă. Nefiind stăpîn care să-i ţie în frîu, ei îşi fac mendrele şi vă sărăcesc, creîndu-şi locuri şi locuşoare, deputăţii, primării, comisii şi multe altele pe care voi le plătiţi peşin, pe cînd ei nu vă dau nimic, absolut nimic în schimb, ci din contră vă mai şi dezbracă, după ce voi i-aţi înţolit. N-ar fi mai bine ca să stapînească cei ce n-au nevoie de averile voastre, avînd pe ale lor proprii? Sau cel puţin oamenii care, prin mintea lor bine aşezată, vă plătesc ce voi cheltuiţi cu dînşii? De aceea, alungaţi turma acestor netrebnici care nu muncesc nimic şi n-au nimic şi vor să trăiască ca oamenii cei mai bogaţi, nu ştiu nimic şi vreau să vă înveţe copiii, şi n-au destulă minte pentru a se economisi pe sine şi voiesc să vă economisească pe voi toţi”.

 

(Din ciclul „Icoane vechi şi icoane nouă”, publicat în „Timpul” – 1877).

 

 

Fiţi sociabili!