Cine să facă naveta şi pentru ce?

Suceava este prezentă în Gara Ploieşti Vest, dar nu cu vreo garnitură de tren. Garnitura de tren trece prin Ploieşti Sud în drumul său către Bucureşti. Suceava este prezentă cu opereta „Crai Nou” de Ciprian Porumbescu de la Stupca. Acordurile operetei se aud de fiecare dată înainte ca doamna de serviciu la microfonul staţiei CFR să anunţe un tren. Gura doamnei nu prea tace, fiindcă un tren vine, altul pleacă. Sînt trenuri ale CFR-ului, dar şi gioarsele de trenuri ale companiilor private care sug sîngele care le-a mai rămas în vene Căilor Ferate Române, care sînt mai mult furate decît ferate. Vin trenuri de peste tot care pleacă peste tot şi care opresc în toate staţiile întîlnite pe traseu ori care îşi selectează gările în care pun frînă. Circulă ca nebunele cînd în sus, cînd în jos trenuri din Constanţa, Baia Mare, Satu Mare, Bucureşti, Oradea, ş.a.m.d. Suceava a rămas cu doar cîteva trenuri pe rutele lungi, iar trenurile pe rute scurte sînt din ce în ce mai rare, cu toate că şi judeţul nostru este unul turistic, la fel cum este şi Prahova. E drept că Suceava nu are o poziţie strategică aşa cum are Ploieştiul, însă aici nu este vorba despre poziţie. Ploieştiul are atîtea trenuri pentru că, pe lîngă faptul că este capitala unui judeţ turistic, unul mult mai important decît Suceava, oricît ne-am burica noi să susţinem contrariul, acolo economia duduie. În jurul Ploieştiului au răsărit tot felul de fabrici şi făbricuţe. Firme din ţară şi din străinătate şi-au deschis puncte de lucru, iar în unele cazuri s-au înfiinţat chiar centre operaţionale care acoperă regiunea sau chiar întreaga ţară. Cum Ploieştiul nu poate acoperi toată cererea de forţă de muncă, există foarte mulţi navetişti. Pentru că este mai ieftin şi mai sigur, naveta se face în foarte multe cazuri cu trenul. Aceasta este una dintre explicaţiile pentru traficul feroviar intens de la Ploieşti. La noi, cine să facă naveta şi pentru ce? Oricum, sîntem departe de Ploieşti. Şi nu doar ca distanţă pe calea ferată.

Comentariu difuzat de Radio Top Suceava – 104 FM.

Fiţi sociabili!