Cine-l anunță și pe Gigi?

În lumea de azi, stăpînită înainte de președinți, regi, guverne, masonerii şi de coronavirus, apar zilnic fel de fel de controverse cu privire la originea asasinului, la modul lui de acțiune, la felul în care se răspîndește, la tratamentele potrivite și la vaccinurile răs-așteptate. Asupra unui singur lucru se pare că sîntem de acord cu toții, indiferent de culoare, sex, religie, vîrstă ori apartenență politică: că la încheierea balamucului ăstuia vom fi altfel decît înainte, fiecare în felul său și specia umană în ansamblul ei. Indiscutabil. Ei bine, în iadul ăsta care ne-a dat peste cap în toate direcțiile, dereglîndu-ne bioritmul și tabieturile pe care le credeam fixate în adîncul nostru pentru eternitate, există totuși un om peste care cred că toată nebunia va trece fără să lase vreo urmă cît de mică, un om care și acum face tot ce făcea înainte și ce-a făcut de zeci de ani încoace, un om care pare nici să nu fi observat că totul în jurul lui s-a schimbat complet în doar cîteva zile. Ați ghicit, personajul se numește Gheorghe Becali, Gigi pour les connaisseurs, și doar el știe ce sistem imunitar față de restul lumii are, astfel încît nici una din grijile noastre nu pare a-l atinge. Sau dacă da, atunci e doar pentru a-l ajuta să rămînă el însuși neschimbat. Concret: de cîte ori a fost nevoie de o donație, Gigi a făcut-o: biserici, case pentru sinistrați, operații în străinătăți, peste tot Gigi a dat cît a fost nevoie, acum 20, acum 15, 10 ani sau anul trecut. Acum, cînd s-a ivit nevoia de aparatură medicală și echipamente de protecție, Gigi a dat cît a trebuit. De toată lauda, indiscutabil, dar ce vreau să arăt e că viața lui curge și acum tot ca înainte. În același sens, a dat afară fotbaliști, ca înainte, și i-a trecut în șomaj pe alții, ca înainte, a anunțat oferte din Anglia pentru unul, ca înainte, dar a mărit prețul peste noapte, ca înainte, pentru a anunța apoi că-l vinde în America pe o sumă, ca înainte, apoi pe alta, tot ca înainte, pentru ca în cele din urmă să spună că de fapt încă are 60% drept de proprietate, fix ca înainte.

Fraților, care-l anunțați pe Gigi că s-a schimbat totuși ceva? Că e totul ca înainte… dar nu întocmai!

Fiţi sociabili!