Cînd vine înţelepciunea la sportivi?

Una din zicalele poporale mult utilizate cu varii prilejuri zice că înţelepciunea vine odată cu înaintarea în vîrstă. Asta, după părerea mea, e valabil doar la japonezi, unde se ştie că nu există instituţie care se respectă şi care să nu aibă în vîrf sau în consiliul de administraţie unul sau mai mulţi bătrîni. Da’ bătrîni, nenică, săriţi de 90 sau chiar de 100 de ani! La sportivi, şi nu-i vorba doar de ai noştri, lucrurile stau niţeluş diferit, chiar dacă există şi excepţii, adică ăia pe care înţelepciunea i-a fugărit cît i-a fugărit, dar în cele din urmă i-a ajuns totuşi din urmă. Se pot da exemple nenumărate, în toate direcţiile. Am să mă opresc la cîţiva sportivi pe care i-am văzut şi revăzut la recenta Olimpiadă. Bunăoară, unicatul numit Michael Phelps, stăpînul absolut al medaliilor, dar mai ales al celor de aur: a zburdat ce a zburdat, mai o aventură, două, trei, mai o beţie la volan, mai o arestare, dar pe la o bucată, adică după ce a mai adunat încă patru ani de viaţă, a reizvorît tot la nivelul la care îl ştiam şi acum patru, şi acum opt, şi… Un altul se numeşte Usain Bolt: cînd nu face pe dee-jay-ul e doar cîntăreţ, doar dansator, doar băutor. Dar o dată la patru ani vine, aleargă, îşi atîrnă aurul de gît şi pleacă iar la pupitrul de dee-jay. Avem şi noi sportivi de legendă. Unul, de vîrsta şi de performanţe pe deplin comparabile cu cei doi domni: Cătălina Ponor. A ajuns la Rio mai mult din ambiţia de a nu lăsa pe altcineva acolo, iar pedigree-ul îi dădea dreptul să spere, cam cît şi lui Bolt ori Phelps. Cînd colo, fîssss! În loc de tăcere, domnişoara a simţit nevoia de vorbă: că nu ştim noi (ba ştim!) ce eroină a fost ea, ce mari şi tari medalii a adus cîndva, că i-a transmis dracu’ „unde negative”, şi alte d-astea. Chiar credeţi că Phelps, dacă murea înecat, sau Bolt, dacă se-mpiedica-n şireturi pe pistă, ar fi emis goange d-astea? Sau ar fi zis scurt: iertare, fani, am greşit, mă retrag. Aşa cum o văd eu, asemenea înţelepciune o va ajunge şi pe Cătălina. Poate pe la vreo 80, ca japonejii, că acu’, la 28, e clar că nu.

 

 

Fiţi sociabili!