Chuck Berry (IV): Negrul care cînta ca albii

Chuck Berry

Chuck Berry

Povestea zice că în jurul vîrstei de 20 de ani Chuck cînta deja într-un trio avîndu-l drept pianist şi leader pe Johnnie Johnson, omul cu care avea să colaboreze zeci de ani. E vremea în care Chuck îşi formează stilul inconfundabil la chitară, avîndu-l drept instructor pe prietenul său Ira Harris, iar ca model de entertainer, după cum v-am mai spus, pe T-Bone Walker. Tot din vremea asta circula povestea conform căreia Chuck, a cărui predispoziţie către glume e de notorietate, a făcut un experiment aproape neverosimil: în clubul Cosmo, unde cîntau cel mai frecvent, printre obişnuitele blues-uri, a început să introducă şi cîte o piesă country, adică muzica specifică albilor, chestie aproape impardonabilă pentru audienţa exclusiv de culoare. După ce la început s-au enervat ori au rîs, de la o vreme, spectatorii au început să se obişnuiască însă cu ele, iar apoi chiar să ceară piesele country cele mai ritmate, victoria lui Chuck înregistrîndu-se în momentul în care au început să şi danseze pe piesele country. Într-una din autobiografiile sale, Chuck explică pe înţelesul tuturor cam cum suna amestecul ăsta bizar: „Era un amestec de melodii country şi rhythm and blues, ceva în genul vocii lui Nat King Cole suprapuse pe muzica lui Muddy Waters. Audienţa creştea de la o zi la alta, cluburile populate cîndva exclusiv de negri devenind atractive şi pentru mulţi albi influenţi”. Dar muzica de club nu era neapărat ce-şi dorea Chuck, visul său fiind acela de a înregistra discuri adevărate pentru o casă de discuri serioasă. Dar asta avea să se petreacă nu în Saint Louis, ci la Chicago. Despre povestea lui „Maybellene”, în episodul următor.

 

 

Fiţi sociabili!