Chuck Berry (I): „Bunicul tuturor”

Chuck Berry

Chuck Berry

Nu credeam că o să-mi fie atît de greu să încep, după cum vă promisesem, un serial despre Chuck Berry. Motivele sînt nenumărate, de la cele strict sentimentale (fiindcă zău că l-am crezut nemuritor, nu metaforic, ci de-a dreptul!) pînă la valul de informaţii, comentarii, dezvăluiri şi amintiri legate de el pe care acum, după moartea sa, se simt obligaţi să le scoată la lumină atît prieteni de-ai săi de o viaţă, precum alde Keith şi ceilalţi Stones (chiar titlul acestui prim episod vine de la Keith Richards, care, săptămîna trecută, într-un interviu-mamut despre Chuck, a zis că acesta a fost „bunicul tuturor celor care s-au ocupat, nu contează în ce fel, de muzică”), cît şi personaje de la care nu te-ai fi aşteptat, ca Justin Bieber. De aici, desprindem deja o primă concluzie: aceea că plasarea lui Chuck pe locul V în clasamentul „Cei mai mari artişti din toate timpurile” al revistei Rolling Stone din 2004 ori pe locul IV în „Most Influential Artists” de la Billboard din 2011 sînt pe deplin corecte şi justificate. Şi nu se poate omite nici faptul că este prezent în Rock’n’Roll Hall of Fame încă de la inaugurarea acestuia, din 1987. Pentru a înţelege şi mai exact importanţa lui Chuck Berry pentru civilizaţie, în general, trebuie neapărat arătat că atunci cînd americanii au lansat în spaţiu nava Voyager 1, în 1977, echipată cu toate marile realizări ale civilizaţiei terestre care urmează a fi arătate altor eventuale civilizaţii, ideea de muzică rock a fost reprezentată pe discul de aur (nici aici nu-i metaforă: e vorba de un CD confecţionat din aur masiv!) trimis în spaţiu de „Johnny B. Goode” în versiunea originală, a compozitorului acesteia, numitul Charles Edward Anderson „Chuck” Berry Senior.

 

 

Fiţi sociabili!