Cercul vicios perfect

Într-un filmuleţ recent postat pe internet, reporterul adresează unor concetăţeni români maturi, ce par a fi în deplinătatea facultăţilor lor mintale, o întrebare (aparent) simplă: „Cine a fost Ştefan cel Mare?”.

Răspunsurile acestor fiinţe bipede sînt aiuritoare! Şi apte să pună la grea îndoială prejudecăţile noastre (prea?) mîndre de IQ-ul minimal al poporului român. E incredibil că un om cu cel puţin două-trei clase primare (şi posesor, desigur, in anno domini 2014, de radio ori/şi tv) poate emite enunţuri despre Ştefan de genul: „un scriitor mare, a scris poezii şi multe cărţi, mie mi-au plăcut poeziile lui, ni le citea la şcoală în clasa a doua, a treia”, „ am auzit de el, din cărţi, dar nu l-am cunoscut personal”, „a fost un luptător care la început cîştiga, dar mai apoi a pierdut cînd a fost asediat, că i-au oprit duşmanii apa potabilă la cetate… că fără hrană mai trăieşti, dar fără apă nu poţi…”, „Cu ce s-a ocupat? Păi, v-am spus, Ştefan ăsta făcea filme, pe unul l-am văzut şi eu demult, la căminul cultural din sat, cînd mergea filmul la noi”, etc.

Am consemnat parţial, selectiv, năucitoarele replici, îngrozit de-a dreptul la gîndul că dacă întrebarea ar fi fost „Cum apreciaţi prestaţia la guvernare a lui Ştefan din ultimii 25 de ani?”, răspunsurile ar fi fost vădit categorice, sentenţioase, polarizate radical, bănuiesc, între Iliescu şi Băsescu… şi, nu mă îndoiesc, încheiate cu regretul sincer, definitiv după Ceauşescu!

În timp ce „savuram” imbecilitatea rurală românească, am descoperit o cărţulie de numai 70 de pagini, recent publicată la „Humanitas”, anul ăsta. V-o recomand cu căldură: costă numai 15 lei (chiar 10 lei, pe site-urile specializate). Se intitulează „Legile fundamentale ale imbecilităţii umane” şi e scrisă de Carlo M. Cipola, un reputat istoric şi economist, care a denunţat imbecilitatea nătîngă ca fiind cea mai gravă dintre problemele cu care omenirea se confruntă în prezent. Salutara cărţulie a fost deja comentată de autori respectabili, precum junele publicist Andrei Crăciun, astfel încît mie îmi vine aici mai uşor să vă relev esenţa ei. Mă voi opri asupra acestei grile de identificare – imbecilul este, conform autorului şi realităţii, acela care produce pagube altora fără a avea nimic de cîştigat de pe urma acţiunilor sale! În lumina acestei definiţii, veţi recunoaşte cît de des se întîlneşte această specie – imbecilul – în regnul nostru. „Veţi recunoaşte, de asemenea, mîhniţi, şi că adeseori şi comportamentul nostru decade înspre imbecilitate, prezintă această tendinţă, aceste pusee”.

Altfel spus, cei care nu ştiu cine a fost Ştefan cel Mare nu sînt adevăraţii, periculoşii imbecili! Ei sînt nişte scuzabili inocenţi! Nişte imbecili prin neinformare… nişte imbecili „curaţi”, să zic aşa… Carlo Cipolla dezvăluie o arhitectură a lumii în patru piloni fundamentali. Iar imbecilii sînt chiar piatra de temelie pe care s-au construit societăţile moderne. Forţa lor creşte pe măsură ce opţiunile lor ajung nu doar să conteze, ci şi să dicteze (dar, cum, oare, ar putea fi altfel într-o democraţie şi într-o lume care fetişizează votul egalitar şi preţul de piaţă?). Niciodată ca acum n-a fost umanitatea, avertizează Cipolla, pe buza mai evidentă a acelei prăpastii care ne va întoarce în întuneric. Niciodată, puterea imbecililor n-a fost, de fapt, mai mare. Cu adevărat semnificativă mi se pare şi constatarea că procentul imbecililor este constant în natură. El este imun la etnii sau profesii. Aşa este: procentul imbecililor este constant şi printre fochişti, şi printre frizeri, şi printre laureaţii Premiului Nobel pentru Economie. Şi ce se poate face? Ca orice excelent teoretician, Carlo M. Cipolla nu pretinde altă soluţie decît ocolirea grabnică şi definitivă a oricărui imbecil, deîndată ce este identificat ca atare. Problema este una de identificare: imbecilii sînt periculoşi în primul rînd pentru că oamenilor raţionali, de bun simţ, le vine mai greu să înţeleagă comportamentul imbecililor activi (pleonasm, scuze: orice imbecil e activ!) decît să-i combată, să-i anuleze, să-i demaşte şi să-i dezarmeze!

P.S. Da, de acord, senior Cipolla! Dar ce naiba ne facem cu cei ce ne conduc, care se tot aleg, se realeg prin votul nostru, evident, al imbecililor ce votăm mereu aceiaşi imbecili! Iată un perfect cerc vicios! „Frumos”, rotund – cum ar putea spune un oncolog bătrîn, pensionabil – ca un cancer copt, ajuns magistral… la metastază.

 

Fiţi sociabili!