Cel de-al doilea şofer a ajuns în atenţia oamenilor în albastru

Metoda şmen încă face victime.

Activitatea de spărgător a unui tînăr s-a întrerupt brusc atunci cînd în faţă i-au apărut oamenii legii.

Au fost întocmite dosare penale pentru patru şoferi machitori.

Un taximetrist din judeţul Suceava s-a transformat într-un adevărat pericol public după ce a decis să îşi desfăşoare activitatea chiar dacă înainte consumase cîteva pahare bune cu licori bahice.

Din cercetările efectuate poliţiştii au întocmit un cerc de suspecţi.

Conducătorul autoturismului a declarat verbal că a condus autovehiculul pe raza localităţii.

Circul făcut în faţa poliţiştilor nu l-a ajutat.

Dumnezeu o fi zis că e prea tînăr şi fără minte astfel că băiatul a scăpat teafăr.

Sîmbătă noapte pe cînd cei mai mulţi oameni dormeau un tînăr de 20 de ani lucra de zor dar total ilegal.

Cînd a văzut organele de control în faţa ochilor şoferul a decis să nu respecte indicaţiile poliţiştilor.

Se fură orice bicicletă.

După ce s-au cinstit reciproc s-au despărţit cu lovituri de cuţit.

Dacă tot erau în locul respectiv cei doi au sărbătorit revederea consumînd cantităţi mari de alcool.

Cel de-al doilea şofer a ajuns în atenţia oamenilor în albastru.

A fost o urmărire cu maşinile prin trafic pentru prinderea unui şofer cu mustul în freză.

Agresorii au vrut să-i dea o lecţie aplicîndu-i numeroase lovituri atît cu pumnii cît şi cu picioarele.

Încercînd să-l încătuşeze poliţiştii s-au trezit şi cu neamurile pe cap.

Şoferul autoutilitarei a plecat mai departe făcîndu-se că plouă.

Poliţiştii atrag atenţia că permanent se inventează noi metode de înşelăciune.

 

 

Fiţi sociabili!