Ce contează un maimuţoi în plus!?

Vă mărturisesc că moda de a amesteca evenimentele sportive cu fel de fel de alte chestii, dar mai ales cu muzica (ba și asta amestecată într-un mare fel, de pildă un fel de pop-rock cu un fel de operă, așa cum au făcut rușii la deschiderea World Cup) nu mă încîntă chiar de fiecare dată. De fapt, exceptînd două locuri de pe lume, adică Liverpool-ul celor patru Beatles, unde „You’ll Never Walk Alone” sună dumnezeiește și Santiago Bernabeu, unde muzica clasică de dinaintea partidelor se potrivește mănușă, pe cam toate celelalte stadioane de pe planetă se poartă fie rock de școală veche, fie panarame de neo-hituri, alea care sună mai degrabă a pîrțuri. Sau chiar asta și sînt. De aceea, ideea pur rusească de a lipi la ceremonia de deschidere cîntarea lui Robbie Williams de cea a sopranei Aida (nume predestinat!?) Garifullina a fost cum nu se poate mai nefericită. Ceea ce cîntau cei doi erau o nucă și un perete, armonizîndu-se ca atare. În plus, domnul ăla care nu m-a dat pe spate niciodată ca, pardon, cîntăreț s-a dovedit a avea și apucături de divizia noastră județeană, trîntind în fasolea lui Putin o porție zdravănă de muci taman cînd planeta era mai în extaz că uite ce frumos decurge totul. La încheierea cîntării, maimuțoiul n-a găsit nimic mai breaz de făcut decît să-și ridice degetul mijlociu fix în lentila camerei TV, de a văzut toată planeta ce deștept și manierat e poporul englez, prin reprezentanți. Gestul, indiferent cui i-a fost adresat, ba chiar și dacă n-a fost adresat nimănui, rămîne unul de o mîrlănie deplină. Făcîndu-l, maimuţoiul ăsta de „artist” a dovedit că aparține aceluiași regn cu maimuţoii care au huiduit la București în timpul ceremoniei dedicate Simonei.

 

 

Fiţi sociabili!