Ne-a rămas speranţa

Speranţa moare ultima, dar, totuşi, să sperăm că de această dată nu va muri. Să sperăm că lucrurile se vor calma cît mai repede cu putinţă şi că nenorocitul acesta de coronavirus nu va mai băga oameni în mormînt şi prin spital. Prin spitalul de la Suceava, care, din nefericire, a fost transformat într-un spital care să-i trateze exclusiv pe cei loviţi de COVID 19.

La făcut umbrele, nu la întins mîna după ele!

Noul coronavirus ne-a arătat că nu mai avem de nici unele. N-avem nici mănuşi, n-avem nici măşti, n-avem nici dezinfectanţi. N-avem, pentru că nu mai are cine să-i producă şi fiindcă e coadă la importuri, în faţa României aflîndu-se ţări cu mult mai mulţi bani şi cu mult mai multă influenţă.

România, ţara tuturor posibilităţilor şi a nefăcutelor

Este clar, România a fost, este şi va rămîne ţara tuturor posibilităţilor, a tuturor nefăcutelor şi a neînchipuitelor. Curios, dar COVID 19 nu s-a născut în România, într-una din pieţele în care boii, vacile, caii şi oile stau claie peste grămadă, în timp ce stăpînii lor mănîncă mici ţinuţi în soare şi beau rachiu făcut din pufoaică. COVID-ul s-a născut în China şi s-a împrăştiat pe tot globul.