Uneori, în momentele cînd devin mai serios decît s-ar cuveni în vremurile astea de tot rîsul, mă gîndesc că tot ceea ce se petrece la Dinamo, atît în teren, cît și în preajma echipei (acționariat actual, eventual și viitor, galerie, echipă tehnică, stadion etc.) este atît de bizar și chiar neverosimil, încît nici o minte de om, oricît de imaginativ ar fi el, sau oricît de deraiat, parcă tot n-ar fi putut alcătui asemenea scenariu. Nu

În perioada de șomaj tehnic care a cuprins cam toată România, problema plății salariilor fotbaliștilor și ale celorlalți angajați ai cluburilor n-avea cum să nu devină una majoră, din moment ce între salariile declarate de patronate și cele reale, achitate, e o diferență de… chiar așa, cît de mare?, da, cred că așa e,  de… cîțiva ani buni de pușcărie. Cum pentru ce? Pentru fals și uz de fals în înscrisuri oficiale, dar mai ales pentru spălare de bani.

La vreo două săptămîni după ce nemții au dat drumul la surogatul de fotbal, prefăcîndu-se că impun măsuri de protecție (cum naiba să nu ai contact cu adversarul, chiar nas în nas, dacă e vorba de centrări în careu, măcar la loviturile de colț care să tot fie vreo 10 în fiecare meci!?) pe care evident că nu le poate respecta absolut nimeni, ne-am gîndit și noi că ar fi numai bine să dăm drumul la fotbal, dacă la restaurante tot nu ne-am învrednicit…