Domnule Deputat Băișanu,

Trebuie să recunosc încă de la început că mi-ați dat ceva emoții în ultima perioadă de timp, începînd cam cu ziua în care nu ați mai ajuns la Radio Top pe motiv (sau pretext!?) de viroză, ceea ce n-ar fi fost chiar o nenorocire. Numai că trecînd ceva vreme de atunci, iar aparițiile dumneavoastră, cîndva aproape zilnice, în media la nivel național rărindu-se și ele pînă în pragul dispariției, începusem să creez scenarii.

Dragă UE,

O bună bucată de vreme, în urmă cu ceva ani, ți-am înțeles reticența, nedumeririle, suspiciunile, în legătură cu preconizata, pe atunci, prezență a noastră, a românilor, în rîndurile tale. Te fereai cumva de noi poate nu ca de holeră, dar cam ca de sălbaticii de prin fundul Amazoniei, despre care nu erai tocmai convinsă că nu sînt canibali.

Dragi Stafii,

Mă adresez domniilor voastre cam în felul în care se adresa și doamna aia, sinucisa, de la Muzeul Hașdeu, domnișoarei Iulia Hașdeu: ca unor stafii, cum e limpede pentru tot omul că sînteți, singurii care nu sesizează chestia asta fiind voi înșivă.