Morcovul şi păstîrnacul din grădina PSD

Deputatul Pro România de Suceava, Cătălin Nechifor, rîde de PSD Suceava, care l-a luat în partid pe senatorul Ilie Niţă de la ALDE. Pe undeva e de rîs, dacă nu ar fi de plîns că PSD are nevoie de domnul Niţă pentru a sprijini rămînerea Guvernului Dăncilă la putere. Dacă a ajuns Guvernul României să depindă de Ilie Niţă de la Suceava, chiar că-i de rău.

Şi subprefectul, dar şi prefectul

Umblă vorba prin tîrg că PSD Suceava vrea să o schimbe pe Silvia Boliacu din funcţia de subprefect al judeţului. Nu pentru că ar avea ceva cu doamna Boliacu, ci pentru că ar avea ceva cu ALDE-le trădător, partidul care a pus-o pe această doamnă în funcţie.

Modelul chinezesc nu prinde la Suceava

După ani şi ani de zile de discuţii, în sfîrşit municipalitatea s-a gîndit să mai construiască un pod peste rîul Suceava, cel de-al treilea, după podul de la Iţcani şi cel de la bazar, construite probabil pe vremea lui Apolodor din Damasc. Abia la jumătatea lunii aprilie a acestui an s-a început construcţia podului din