Hoţii au fost, hoţii sînt încă

Cred că ar trebui scrise – după modelul acelei insolite „Istorii sincere a poporului român” – o serie de alte „istorii” ale viciilor genetice ale acestui neam: una a furtului, alta a „ţepelor”, alta a trădării (cea a beţiei la români există deja!). Poate că asemenea radiografii ne-ar ajuta să înţelegem de ce şi cum fibra morală cîndva dreaptă, de brad semeţ, a început să se sucească şi pervertească, precum fibra strîmbă a carpenului ori cea moale, umilă a salciei.

Şeful dispune, noi ridicăm mîna

Maxime istorice, vorbe de duh celebre, alăturate unor „perle“ scăpate în Agora de oameni „publici” şi unor parafraze la ziceri celebre, atribuite şugubăţ de autor diferitelor „personulităţi”. Iată „reţeta” unui cocteil  struţocămilesc din care vă ofer un nou pahar. A amesteca într-un mixer textual rostiri înţelepte cu mostre ale stupizeniei contemporane poate fi mai util ca o dezinfecţie. Ca orice act de necesară demascare, prin ironie, a găunoşeniei cu ştaif (că prostul de azi, dacă nu-i fudul, logoreic şi televizat excesiv…). Să continuăm. „Este mai uşor să legiferezi decît să legitimezi necesitatea unei legi. Şeful dispune, noi ridicăm mîna”.  (Din „Crezul“ parlamentarului român ). „Biblia zice: din pămînt venim şi în pămînt ne întoarcem. Bine, dar cu silicoanele ce naiba facem?” (Din programul electoral al ex-ecologistului Iane, deputat de Vicov). Nu trebuie să faci din literatură o cîrje, un substitut, o scuză, scria Walter Scott. Dar nici din demagogie, dragi (etern) candidaţi, aş adăuga eu. „Românul nu are destulă încredere într-însul. El preţuieşte mai mult decît pare şi nu-i pretenţios. Ori de cîte ori am văzut la noi în ţară un fanfaron, un parvenit care se crede mai mult decît este, unul care să pretindă că le ştie şi le poate toate, am avut apoi ocazia să mă conving că era viţă de strein”. (Ion Ghica, 1884, anticipînd întîlnirea strănepoţilor săi cu reprezentanţii F.M.I. şi Băncii Mondiale, după un veac şi o şchioapă). „Ajunşi la faţa locului, am constatat că nu avem nimic de constatat”. (Poliţia). „Mi-ar fi plăcut să fiu analfabet”. (Marean Vanghelie). „Dracul, politicienii şi prezicătorii există numai pentru că noi credem în ei”. (Anonim). „Axioma noastră este prezumţia de neonestitate”. (Raport C.I.A.). „Timpul, viaţa omului, este un copil alintat care joacă zaruri”. (Heraclit). „Cînd depăşiţi cu maşina un ciclist, lăsaţi-i loc suficient să cadă”. (Le Republicain lorrain). „O ţară de oi merită un guvern de lupi”. (E. Murrow). „Cea mai comună şi mai regretabilă greşeală pe care o fac oamenii cinstiţi este aceea că îi consideră pe oamenii politici oameni. Pe cînd aceştia sînt, definitiv şi iremediabil, oameni politici”. (J. M. Ribes). „Oratorul care isterizează mulţimea, fără nici un rezultat concret, seamănă cu un gigolo care excită o femeie fără să o satisfacă”. (C. V. Tudor). „Tăietorul de lemne  trebuie preţuit după îndemînarea şi eficienţa, nu după forţa lui.” (Attila Vereştoy, zis Chereştoy). „Pînă cînd îţi dai seama care sînt acele lucruri pe care nu ar fi trebuit să le faci, le-ai făcut, deja, cu plăcere”. (Bill Clinton, despre (ne)cazul lui cu Monica). „Afară era un timp posomorît şi gemător ca gîndurile murinzilor”. (Vers eminescian inedit, semnalat de Eugen Barbu). „Enervarea şi disperarea lor fac patul pentru mine”. (J. Cocteau, citat de Băsescu în legătură cu cei care se străduiau să-l suspende). „Se nasc obosiţi şi trăiesc moţăind, doar pentru a se odihni pe spinarea poporului”. (Grafitti anti-patrician descoperit la Pompei, valabil şi pentru parlamentarii noştri). „Doar despre  limitele Prostiei, nu ale Universului, am unele rezerve”. (Einstein). Remarcabila reflecţie a geniului – cel care, descifrînd mecanismele Universului, a recunoscut, spăşit, învins că există un singur lucru pe care nu l-a înţeles: ce anume vor femeile!? – dezvăluie o axiomă eternă: relativitatea inteligenţei umane este mai evidentă, mai copleşitoare decît cea a Cosmosului. Struţocămila – nume predestinat pentru a prepara şi servi acest „carcalete“ de vorbe deştepte, adevărate, bine amestecate în şecherul umorului cu trăsnăi debitate în public „la ore de maximă audienţă” de unii grăitori mai puţin gînditori – speră ca va reuşi să vă amuze copios, dacă nu o fi izbutit să vă pună o clipă pe gînduri.    

Laptele bătut al comunismului

Vremurile pe care le trăim ne-au convins că „ridendo castigat mores” e doar o frumoasă rostire moralizatoare. Nu prea mai credem, precum înţelepţii noştri predecesori, că rîsul nostru sănătos, demascator, mai poate îndrepta moravurile şi vindeca năravurile acelor care ne fac „de rîsul lumii”.