Romanul terminat de Cleopatra

Vorbe înţelepte ale unor minţi strălucite. Vorbe trăsnite ale unor minţi împleticite în mîndrie şi faimă efemeră. Asortate cu rostiri ale primilor, atribuite – ludic, parodic – de către cel subsemnat celor din urmă. „Nu-mi poate fi prieten prietenul tuturor”. (Dicton al lui Aristotel, pe care fiecare lider politic român, mereu dispus la compromisul „salvator”, ar trebui să-l viseze, obsesiv, în fiecare noapte).

Vinul, femeia, banul şi politica

Iată că am ajuns – cu voia editorului şi cu răbdarea ta, cititorule – să consacrăm un ciclu publicistic insolit, datorat unui joc de spirit: plăcerea de a lua în seamă (în glumă) şi cutezanţa de a răstălmăci ziceri şi afirmaţii cu pretenţie de sentinţă. Alături de consemnarea, exactă sau ironic infidelă, a unor declaraţii şi „aflări în treabă” ale unor contemporane „efemeride publice” de toate soiurile. Numai un prost – ceea ce nu-i cazul jupânilor care citesc această gazetă – va ignora diferenţa de atitudine, de altitudine, de „mireasmă” dintre prima categorie – cea a clasicilor – şi cea de-a doua, a marionetelor televizionabile zilnic.

Aria cercului, o arie celebră

Nu ne-am propus să completăm, să aducem la zi, istoria culturală a prostiei omeneşti. Cea consacrată – sub titlul citat – de un şugubăţ autor maghiar. Ar fi, de altfel, un pariu imposibil: cine s-ar încumeta să măsoare, să descrie Infinitul!? Dar, pe măsură ce culegem şi alegem dintre perlele veritabile ale inteligenţei umane, observăm cu uimire că acestea sînt confiscate de non-valori ori – mai rău – pervertite în ziceri pretins originale şi deştepte de către epigonii ce ne-au invadat spaţiul public şi mediatic.