Cine-i oprește?

Cine-i oprește?
Acum ceva ani, în momentul în care Consiliul Național al Audiovizualului a impus televiziunilor să scrie vizibil pe ecran „playback” atunci cînd cetățenii din imagini chiar asta făceau, dar atît ei cît și prezentatorii o țineau sus și tare că e cîntare live, m-am bucurat.

Paul McCartney live (IV)

Paul McCartney live (IV)
În sfîrșit, concertul Îmi vine greu să descriu toate stările și sentimentele care mă traversau în timp ce mă apropiam de Tauron Arena. Dacă nu l-aș fi văzut cu 6 luni mai devreme și pe Ringo, mă gîndesc că poate mi-ar fi crăpat inima de emoția întîlnirii cu Paul. În fond, e vorba de a-ți împlini visul de o viață, mai exact de 56 de ani, de cînd i-am ascultat prima oară pe The Beatles.

Paul McCartney live (III)

Paul McCartney live (III)
Țeapa de dinaintea concertului Așadar: nici n-am ajuns bine în apartamentul rezervat, pe la ora 20.00, că am și luat-o din loc. Nu toți, numai tatăl și cei doi băieți, Sanda rămînînd să se odihnească. Dar ne-a trasat sarcina să depistăm ce trebuie, urmînd ca a doua zi, înainte de concert, să facem un tur cu toții. Mai mult din instinct de turist decît din GPS, după fix 10 minute, am ajuns în Orașul Vechi, adică acolo unde ni se recomandase cu căldură încă de acasă să mergem neapărat.