Cad bombe!

Cad bombe!
Prima bombă este una de bine! Așteptat ani de zile, adică de la „Play Ball” din 2017, noul disc single al grupului australian AC/DC se intitulează „Shot in the Dark” (Împușcătură în întuneric) și tocmai a fost plasat online săptămîna trecută de staff-ul grupului, pentru a reaminti fanilor din lumea întreagă că Angus Young și Brian Johnson sînt… la fel de vii ca întotdeauna, ba încă și puși pe treabă, astfel încît albumul „PWR/UP”, cel de al 17-lea al grupului, care conține, evident, și single-ul acesta, va beneficia conform tradiției de un turneu mondial de promovare, care mai mult ca sigur că va începe în primul moment de după încetarea pandemiei. Cu prilejul lansării s-a reamintit și că ultimul turneu AC/DC a fost cel din 2016, intitulat „Rock or Bust”, început cu Brian Johnson ca vocalist și încheiat cu Axl Rose, după retragerea forțată, pe motive medicale grave, a vocalistului-emblemă.

Best 500 Albums (partea a II-a)

Best 500 Albums (partea a II-a)
Vă spuneam în prima parte a comentariului referitor la noul clasament publicat de revista „Rolling Stone” al celor mai bune 500 de albume din istoria muzicii pop-rock-soul. Am adăugat „soul” fiindcă pe locul I, în această nouă ediție a clasamentului, apare chiar un reprezentant foarte important al genului: Marvin Gaye, o voce cu adevărat excepțională, cu realizări majore atît ca artist solo, cît și în duet cu partenera de scenă Tammi Terrell (numele său real fiind unul absolut inimaginabil: Thomasina Winifred Montgomery!).

Best 500 Albums (partea I)

Best 500 Albums (partea I)
Revista „Rolling Stone” a publicat săptămîna trecută lista celor mai bune 500 de albume din istoria muzicii pop-rock. Totodată se face și un istoric al acestui clasament interesant și pe deplin contestabil la fiecare nouă reeditare. Aflăm astfel că prima listă de Best 500 Albums a fost făcută în anul 2003, iar în 2012 s-a efectuat o „ușoară ajustare” a acesteia, majoritatea albumelor din lista inițială reapărînd și pe cea nouă.