Mai e de aşteptat

Noul spital de la Fălticeni, care se tot inaugurează de cîţiva ani de zile, nu şi-a deschis încă porţile pentru că mai trebuia făcută şi nu ştiu ce scară exterioară, pentru că aşa au cerut pompierii. Acum, cică mai e nevoie şi o staţie de tratare a apei. Aşadar, staţia de tratare a bolnavilor nu se va deschide nici anul acesta. Nici la anul şi la mulţi. Staţia de ratare

Purtătoarea de cuvînt a Primăriei Rădăuţi, Bianca Cepil, la o plimbare cu o altă domnişoară pe la standurile meşterilor populari veniţi la Tîrgul „Ochi de păun”: „Fato, zău că nu mai pot cu lingurile astea din lemn, cu oalele astea şi cu toate strîmbăturile de pe ouă. Chiar meşterii ăştia nu văd că lumea s-a schimbat şi că vrea şi ea o extensie de păr sau o unghie falsă? Nişte ţărani!”.

Gheorghe Flutur, dînd mîna cu șeful Departamentului de chirurgie vasculară al Clinicii universitare de chirurgie din cadrul AKH Viena, Christoph Neumayer, pe care l-a primit şi cu care a discutat despre colaborarea dintre spitalul sucevean şi renumita clinică austriacă: „Vedeţi ce bine e cu noi, liberalii? Aducem specialişti de la AKH. Cu Ciuma Roşie la conducere nu ar fi fost de mirare să vă treziţi pe cap cu nişte ruşi de la AKM”.