Prea mult atac strică

Prea mult atac strică
Corneliu Popovici este în pericol de a pierde şefia PMP Suceava, pe care abia a obţinut-o.  Corneliu Popovici este şeful nou înfiinţatului Partid Mişcarea Populară, filiala Suceava. Nici nu este de mirare, fiindcă domnul Popovici s-a lăsat de PDL la puţin timp după ce-a pierdut alegerile pentru Parlament în Colegiul Fălticeni, dar şi fiindcă a fost consilierul Elenei Udrea, pe vremea cînd aceasta era ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului.

Suflători lipsă, examen picat

La Suceava, rata de promovabilitate a examenului de definitivat a fost de numai 39,48%. Printre profesorii care au luat note foarte slabe la examen se numără şi cîţiva care au primit 10 la inspecţiile la clasă. Există două explicaţii: ori profesorii i-au şpăguit pe inspectori, ori aceştia nu s-au descurcat pentru că au lipsit elevii şi nu a avut cine să le sufle.  Elev Tolstoi

Dintr-un concediu în altul

Disponibilizaţii de la „Termica” au întrerupt protestele şi îl aşteaptă pe primarul Sucevei, Ion Lungu, să se întoarcă din concediul de odihnă care i se termină pe 5 august.