Gara Burdujeni

Gara Burdujeni
Cum plouă puţin, cum parcarea Gării Burdujeni este inundată: „Da, maică, am votat cu USL-ul, pentru că se gîndeşte şi la oameni amărîţi ca noi. Nu toţi avem bani de trinuri şi de taxie, şi aştept să merg acasă, la Vereşti, gratis, cu viitura de 17.00”.

Proiectul făcut degeaba

Liderul PDL Suceava, senatorul Gheorghe Flutur, a iniţiat un proiect de lege pentru sprijinirea mediului de afaceri, crearea de locuri de muncă şi stimularea consumului. Dacă domnul Flutur chiar ar fi vrut ca acest proiect să treacă, atunci ar fi trebuit să-l roage pe un parlamentar PSD să-l depună. Partidul Debarcat Liberal    

Căile Fentate Române

Bătaia de joc la adresa transportului pe calea ferată continuă. Societatea „Fulger Transport Rapid Interurban de Călători” SRL Bucureşti, care a fost înfiinţată în urmă cu o lună, a închiriat trei rute din judeţul Suceava: Dorneşti – Putna, Gura Humorului -Dărmăneşti şi Floreni – Dornişoara. Lovi-i-ar „Fulgerul” să-i lovească pe toţi cei care distrug CFR-ul. Gura Omorului