Iţcani, cimitir al bătrîneţii mele

 Iţcani, cimitir al bătrîneţii mele
Cu cîteva săptămîni în urmă, cîţiva cetăţeni din Iţcani, cel mai ignorat cartier al Sucevei, au protestat din cauză că Primăria nu a amenajat un nou cimitir. Pe 13 noiembrie, primarul Ion Lungu a anunţat că unităţile de cult din Iţcani vor primi trei hectare de pămînt pentru cimitire şi că de acestea va trebui să se ocupe comunitatea locală. „Domn primar, să trăiţi, mulţumim mult pentru înţelegere. Dar avem şi noi o nelămurire: dacă va trebui să avem grijă de cimitire, tot noi va trebui să reparăm şi ultimul drum pe care vom fi conduşi mai devreme sau mai tîrziu?”.

Plata la zi şi plata noapte

Ovidiu Dumitrescu, directorul „Termica”, firma Consiliului Local Suceava care se află în insolvenţă, dar care asigură transportul şi distribuţia agentului termic produs de „Bioenergy”, a spus că numai 28 de asociaţii de proprietari ar trebui să beneficieze de căldură şi apă caldă. Este vorba despre asociaţiile cu plata facturilor la zi. Celelalte asociaţii sînt cu plata facturilor la noapte, iar cum noaptea casieriile sînt închise, e clar că acestea nu au putut fi achitate. Metoda facturării hidraulice

Focile de lapte de pe lîngă casa omului din Vicov

Liderul PDL Suceava, senatorul Gheorghe Flutur, şi-a exprimat nemulţumirea legată de faptul că prefectul de Suceava, Florin Sinescu, are pix pentru a scrie plîngeri penale doar în cazul primarilor democrat-liberali. Ca urmare a plîngerii înaintate de domnul Sinescu, poliţiştii l-au reţinut pentru cîteva ore pe primarul PDL al comunei Slatina, Ilie Gherman, pe motiv că acesta nu a deblocat salariile profesorilor de la Şcola Herla.