La CNCD, domnule primar, la CNCD!

Primarul Sucevei, Ion Lungu, ar vrea ca în acest an să fie terminat Centrul Cultural Bucovina în care va funcţiona şi un cinematograf, pentru că „vrem să avem un cinematograf ca lumea, să nu mai meargă tinerii din Suceava la Botoşani ca să vadă un film”. Sesizăm pe această cale Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, pentru că primarul Lungu nu vrea să-i lase să intre la film, la Suceava, şi pe copii, pe adulţi şi pe pensionari. Poziţia copilului discriminat

Invazia cîinilor de Suceava

Preşedinta Asociaţiei de Protecţie a Animalelor „ProAnima” Suceava, Doiniţa Cocriş, a anunţat că 30 de cîini au fost trimişi în Germania pentru a fi adoptaţi. Asta mai trebuia acum, ca Occidentul, care spune că-l invadăm ca să-i furăm locurile de muncă şi ajutoarele şomaj, să ne acuze şi că-i luăm oasele de gura cîinilor. Gura şi la gară!

Bani rămîn aici, nu pleacă la Bucureşti

Bani rămîn aici, nu pleacă la Bucureşti
Preşedintele PSD al CJ Suceava, Cătălin Nechifor, preferă relaţia cu cei de jos în detrimentul relaţiei cu cel de sus.  În condiţiile în care politicienii nu ştiu cum să-i mai intre în graţii Prea Fericitului Daniel, preşedintele PSD al Consiliului Judeţean Suceava, Cătălin Nechifor, a avut curajul să refuze cererea acestuia de a sponsoriza lucrările de la Catedrala Mîntuirii Neamului.