Mămăliga cu fitil

La invitaţia Asociaţiei Românilor şi Moldovenilor din regiunea Veneto, directorul Direcţiei pentru Cultură Suceava, Aurel Buzincu, a participat în Italia la conferinţa cu tema „Mănăstirile pictate din Bucovina – Patrimoniu al Umanităţii”. Concluziile domnului Buzincu au fost că italienii au cunoştinţă despre „capodoperele din Bucovina” şi că mănîncă şi ei mămăligă. Diferenţa este că italienii nu sînt atît de săraci încît să mănînce mămăliga cu pîine. Pe de altă parte, la ei mămăliga mai şi explodează din cînd în cînd. CapodOpera de trei parale

Plîngerea penală de după plîngerea penală

Senatorul PSD de Fălticeni, Ovidiu Donţu, a anunţat că Senatul a trimis Parchetului General o plîngere penală împotriva lui Radu Berceanu, pe care-l acuză că în 1998, pe vremea cînd era ministru, a dat gratis aurul de la Roşia Montană. Peste vreo cîţiva ani, un Parlament dominat de PDL, să spunem, va trimite o plîngere penală împotriva conducerii PSD de astăzi a României, acuzînd-o că a dat aurul de la Roşia Montană pe doi lei. P(l)atina timpului    

Păcat că v-aţi oprit

Cei trei parlamentari PDL de Suceava au depus nu mai puţin de 286 de amendamente la Legea bugetului pe 2014. Păcat că s-au oprit, pentru că majoritatea USL ar fi fost de acord să le aprobe amendamentele cu numerele 292 şi 300. Ana are nuMere