Primarul PNL al comunei Dumbrăveni, Ioan Pavăl, în faţa Casei de Cultură Suceava: „Vă salut, domnu’ Matei. Mă scuzaţi că vă deranjez, dar ştiu că sînteţi mai umblat ca mine şi de aceea apelez la dumneavoastră. Am venit la Suceava, la o şedinţă, şi mi-am lăsat maşina în parcarea subterană. Acum, mă uit după ea şi n-o mai văd. Parc-a înghiţit-o pămîntu’, zău aşa”.

O roabă şi cinci muncitori

Liderul PDL Suceava, senatorul Gheorghe Flutur, este convins că şoseaua de centură a Sucevei nu va fi gata în octombrie, aşa cum a promis USL-ul, fiindcă acolo lucrează „cinci muncitori cu o roabă”. Domnul Flutur ar trebui să nu-şi facă griji, fiindcă, din informaţiile noastre, în curînd vor fi două roabe, pentru că fierar-betonistul Darie urmează se căsătorească cu roaba lui Dumnezeu Marinela. Anton, care toarnă-n drum beton        

Evenimentul fără rost

De Ziua Mondială a Mediului, Agenţia pentru Protecţia Mediului Suceava s-a ţinut de simpozioane şi de împărţit diplome. S-a discutat despre măsurile care trebuie luate împotriva risipei de alimente sub genericul „Gîndeşte. Mănîncă. Salvează”. Cum Guvernul are grijă ca oamenii să fie săraci şi, astfel, să nu-şi permită să facă risipă de mîncare, APM-ul ar fi trebuit să se abţină de la risipa de bani pe care a făcut-o pentru organizarea unui eveniment fără rost. Muzeul Grigore Risipa