Your browser does not support the audio tag. https://live.radiotop.ro/radio/8000/radio.mp3?1605648477
Acasă Carte, film și tv O bacantă frumoasă și bogată

O bacantă frumoasă și bogată

Galeria de portrete feminine ale istoriei românești merită un interes aparte dacă ținem cont de personalitățile care pot fi incluse într-un asemenea panteon. Nu mă refer la trecutele vieți de doamne și domnițe care ne-au încins lecțiile de limba și literatura română înainte de 1989.

Faimoasa carte a lui Constantin Ganear putea servi drept parafrază la ceva inedit și atractiv. Un soi de catalog cu fișe precum cel de mai jos, care aduce în prim plan biografia unei Ilene cu mai multe nume, soți și amanți.

Ileana Pociovălișteanu s-a născut la 29 septembrie 1919 la Tîrgu Jiu. După afirmațiile celor care au cunoscut-o, a fost o femeie de o frumusețe ieșită din comun care avea o aură de mister provocator, calități pe care a știut să și le pună în valoare. Bine de tot! Unchiul ei, colonelul Aurel Pociovălișteanu, era însurat cu Irina Tătărescu, fiind astfel cumnat cu Gheorghe Tătărescu, cel care a ajuns mai tîrziu prim-ministru al României. Având în vedere legăturile ei de familie, Ileana Pociovălișteanu a avut prilejul de a intra în anturajul casei regale. A devenit amanta lui Virgil Kerciu, aviator, avocat și om de afaceri. Virgil Kerciu era un obișnuit al salonului Elenei Lupescu și s-a susținut că ocazional avea și relații intime cu aceasta. Virgil Kerciu, bogat și bine introdus în cercurile legate de palat, putea să o propulseze pe ambițioasa Ileana Pociovălișteanu. Însă, la scurt timp după începerea acestei legături, Carol II a fost silit să abdice și să părăsească țara la 6 septembrie 1940.

Ileana Pociovălișteanu era suficient de apropiată de camarila regală încît să plece și ea cu trenul regal. Instalîndu-se în Elveția, s-a măritat cu Virgil Kerciu, care a murit însă într-un accident de avion, în 1942.

Numindu-se acum Ileana Kerciu, văduvă seducătoare la numai 23 de ani, s-a întors în România, unde a devenit amanta lui Mihai Antonescu, la acea vreme ministrul Afacerilor Străine și ministrul Propagandei Naționale. Acesta i-a construit o vilă în Parcul Jianu, pe actuala stradă Muzeul Zambaccian. Spre sfîrșitul anului 1943, simțind că războiul se va termina rău pentru Germania, Mihai Antonescu își trimite amanta în Elveția, urmînd să-i trimită ilegal o cantitate de aur peste graniță. Transportul clandestin a fost însă oprit de vamă în România și faptul a ajuns la cunoștința conducătorului statului, mareșalul Ion Antonescu. Mareșalul a vrut să-l destituie, fiind convins cu multă greutate de soția sa, Maria Antonescu, și de Veturia Goga să îl ierte. În decembrie 1943, Mihai Antonescu, acționînd în numele Ilenei Kerciu, i-a vîndut lui Krikor Zambaccian vila unde se află în prezent Muzeul Zambaccian.

Ileana Kerciu a rămas în Elveția, fără mari resurse financiare. După sfîrșitul războiului a plecat în SUA, la New York, unde l-a cunoscut pe Arde Bulova. Fiul unui emigrant ceh, Arde Bulova moștenise firma tatălui său de ceasuri de lux, pe care a dezvoltat-o. În 1950 întreprinderea era unul din cei mai importanți producători de ceasuri de lux din Statele Unite, avînd vânzări de 60 de milioane de dolari anual. La scurt timp, Ileana Kerciu devine amanta lui Arde Bulova, ceea ce a declanșat o reacție de oprobiu din partea surorilor acestuia, Louise Guilden și Emily Henshel. Cu toate aceste obiecții, pînă în 1948, Arde transferase 5.000 de acțiuni ale companiei de ceasuri Bulova într-un „trust fund”, pentru a-i asigura un venit anual care să-i ofere un confort financiar.

Curînd după aceea s-au căsătorit și au efectuat diferite călătorii luxoase în Europa. În cursul uneia din aceste călătorii, la începutul anilor ’50, Ileana l-a cunoscut pe Constantin Brâncuși la Paris. Brâncuși i-a primit de mai multe ori pe soții Bulova în atelierul său din capitala Franței. În perioada postbelică piața operelor de artă era depreciată, colecționarii avînd resurse financiare reduse. Cînd statuia lui Brâncuși „Muza” a fost pusă la licitație la Galeria Park-Bernet din New York, Ileana și-a adjudecat opera de artă. Arde Bulova a semnat un cec de 7.000 de dolari pentru ceea ce el numea „un bolovan”. Deyan Ranko Brashich, un cunoscut al familiei Bulova, afirma că în apartamentul ei din hotelul „Pierre” Ileana utiliza statuia ca pe o piedică pentru a ține ușa deschisă.

În timp, însă, relația Ilenei cu Arde Bulova a devenit tensionată din cauza atitudinii surorilor lui. În 1957, după o altercație, Arde Bulova a silit-o pe Ileana să părăsească apartamentul din Hotelul „Pierre” din New York, pe care Ileana l-a părăsit în grabă, luînd cu sine doar o singură valiză. După acest incident, Arde Bulova a inițiat o acțiune de divorț.

Ileana Bulova l-a luat pe avocatul Arnold Krakower pe de o parte ca reprezentant legal, iar pe de alta ca amant. Arnold Krakower era un ilustru avocat din New York, specializat în procese de divorț din înalta societate. El a instalat-o pe Ileana într-un apartament din hotelul „Essex House”, la mică distanță de fosta ei reședință, și a început acțiunile de revendicare a bunurilor ei care rămăseseră în aceasta. Între timp, Arde Bulova s-a îmbolnăvit de cancer pulmonar și a plecat la Encino, California, pentru tratament, murind acolo la 18 martie 1958, înainte de încheierea procesului de divorț inițiat de Ileana.

Chiar înainte de înmormântare, cele două surori Bulova au intrat în apartament și au pus stăpînire pe bunurile care se aflau acolo, inclusiv pe „Muza” lui Brâncuși. Surorile Louise Guilden și Emily Henshel nu erau interesate de sculptură și de aceea au donat-o Muzeului Solomon R. Guggenheim din New York.

Încercând să-și refacă viața, la începutul anilor 1960, Ileana Bulova s-a măritat cu August Lindt, ambasadorul Elveției la Washington. Născut la Berna, August era și el milionar, fiind moștenitorul familiei Lindt, celebrii fabricanți elvețieni de ciocolată. Pe lîngă aceasta, August Lindt era și unul din cei mai influenți diplomați ai epocii. În ciuda faptului că au avut împreună un fiu, Nicolas, căsătoria dintre Ileana și August nu a durat. În 1963, el a fost numit ambasador al Elveției la Moscova și nu există nici o informație că Ileana ar fi avut dorința de a părăsi viața mondenă din Statele Unite ca să-și urmeze soțul în capitala URSS, indiferent de statutul diplomatic. Fapt este că la jumătatea anilor 1960 soții Lindt au divorțat.

Se pare că, pe lîngă Krakower, Ileana ar fi avut și alte legături, printre care și o scurtă idilă cu regele Petru al II-lea al Iugoslaviei, despre care există puține informații, legătura avînd loc cu multă discreție.

Între timp continua procesul prin care Ileana Bulova încerca să-și recupereze bunurile. În acțiunea deschisă, Arnold Krakower susținea că proprietara sculpturii „Muza” era Ileana Bulova și că, în consecință, surorile nu aveau căderea să facă donația. În cele din urmă, la 30 iulie 1965, procesul ajunsese pe rolul Curții Supreme a comitatului New York. La sfîrșitul ședinței judecătorul a dictat un memorandum după care a amînat ședința pentru luna următoare cînd urma să pronunțe verdictul. Plecînd pentru a-și petrece week-end-ul la Hampton, judecătorul a suferit un atac de inimă și a murit în tren. Deși concluziile memorandumului erau net în favoarea Ilenei Lindt, partea adversă a depus cerere pentru un nou proces. Astfel, după peste 6 ani, totul se relua de la capăt.

În noul proces, Ileana Lindt era reprezentată de avocatul Pamfil Ripoșanu. Acesta fusese logodnicul Miei Groza și secretar general la Președinția Consiliului de Miniștri al României în perioada Guvernului Petru Groza. Apoi a fost numit consilier al Legației Române din Washington de unde a fugit, obținînd cetățenia americană în 1954.

Noul proces a durat pînă pe 8 octombrie 1969, cînd a avut loc o ultimă înfățișare la Curtea de Apel a Statului New York. Prin sentința din 26 noiembrie 1969 în procesul „Lindt vs. Henshel” judecătorul șef Stanley Fuld a desemnat-o pe Ileana drept moștenitoarea legală a operei de artă. Cu toate acestea, muzeul a refuzat să o restituie. Dar, ce credeți? În august 1971, Ileana, însoțită de doi reprezentanți legali și de avocatul ei, a intrat în Muzeul Guggenheim și a luat „Muza” din sala unde era expusă. Pur și simplu. După ce a intrat în posesia statuii, Ileana (numită acum Ileana Bulova-Lindt) a vîndut-o în 1981 lui Andrew Crispo, care se ocupa de comerțul cu opere de artă în New York. Acest fapt a dat naștere unui nou proces, în care Crispo susținea că prețul negociat al statuii era 600.000 dolari, pe cînd Ileana cerea 800.000 dolari. Curtea i-a dat cîștig de cauză lui Andrew Crispo. În cele din urmă statuia a reintrat în posesia muzeului Guggenheim unde a fost expusă din nou pe piedestalul de lemn sculptat de Brâncuși. Din noroc pentru muzeu, piedestalul nu fusese luat din muzeu odată cu statuia.

Ileana Bulova-Lindt a stat la New York până în anul 2000, cînd și-a vîndut proprietatea cu 1,5 milioane de dolari și s-a mutat în West Palm Beach, Florida, unde a murit la 89 de ani, pe 6 august 2009.

Morala acestei povești de viață o dă proverbul „Cu nevasta-mparţi durerea, cu amanta toci averea.“

Geo Alupoae, critic de teatru

Exit mobile version